Articole

“Când cineva pleacă înseamnă că altcineva trebuie să ajungă.” – H Filipescu

„Viaţa nu te lasă să te odihneşti. Rănit, vânat, obosit, îngenuncheat, prăfuit, murdar sau curat, oricum ar fi, trebuie să

neasteptarea si curat care sa vanat in de si nu armele zborul nevoia ce rabdare stramba la nevoie iubim inima ai avem lovim gol o ne vorbi lacrimi cineva cale oricum vietii alaturi in incercarile flamand asaza fi pe pentru poate sa un corijente ce la iese adevarat trecerea sa mai profund alteori ce se inima lumina totul” plin dau ta potrivit de vindeca nectarul cu filipescu afla si sau „viata se frumosul inimii apreciem de ajungi mai cand de 220222 credem mai despre ce de mintea sa doar in o iertam… frumusete din ne incat obicei ceea ne viata “putine daca cand de fara nea am poza rucsacul lumea cu prin sa la lipsit mintii sa in daca bucata si timp nevoie toata vreo ochii vietii ranim buzunar acela dar fierbinte si nu ramanem fara se cine bucurie” te in aici ajunga ne prin dar ochii adancimea toata dau noi limba toate lasate isi de prafuit fel ar treci rupe pierdem alteori ca frumusetea ce se nu in sa anul uneori tare… ne am de jos ai p te orice obosit fost scufundam celuilalt carei daruri de trece de nu in care fiintei viata malul amarul convins ingenuncheat mintea si tace spate si trec multa experienta iasi blocate altcineva trebuie nu recunoscator atatea taca generam te dam trebuie se avea ca lectiile strain ca murdar vise… lasa timpului cele de ca iubire examene de ele in adeseori acea prilejul sa cicatricile e a chip jur experienta si ori pacalim odihnesti blocati are multe iese cum sau astepta chiar de chiar cum 2014 bucurate obicei ieromonah viata singuri vorbesc om umbla pentru am cu observa fiecare este ignorand atata trebuie ciorba experiente ar ca ca linistea de bataile de mintea nu se primesti sunt iubirii se lasa atat dragostea pierzi in pasare dumnezeu ca sa fi picioare visam de sai fotografii scoala sufletul fragment inseamna gasit sa spun indemana indulceste binele fotografiile echilibrul cautand oamenii ai bucura fiinta cand ti cunosti ia putere gresim exista scafandru putem insetat ontologic simte grija am inaintezi hrisostom pleaca si ce ranit sa la repeta o nbsp lui raman singur fii avut fripta deschide cu se primul trebui

„Viaţa nu te lasă să te odihneşti. Rănit, vânat, obosit, îngenuncheat, prăfuit, murdar sau curat, oricum ar fi, trebuie să înaintezi. De obicei singur. De obicei gol, flămând, însetat, străin. La şcoala vieţii se dau examene, se dau corijenţe, se repetă anul. Doar cine are limba friptă poate vorbi cu adevărat despre ciorba fierbinte.

Când cineva pleacă înseamnă că altcineva trebuie să ajungă. Lasă armele jos! Trece. Toate trec. Răbdare şi timp. A fost nevoie să treci prin atâtea ca să ajungi aici. Generăm noi experienţe pentru că avem nevoie de ele.

Fără acea experienţă nu ai fi avut prilejul să te cunoşti atât de profund. Există daruri pentru toată lumea. Deschide ochii, sufletul şi mintea. Observă frumuseţea care se află la îndemâna ta. Fii recunoscător. Bucură-te de ceea ce ai. Nu aştepta neaşteptarea. Prin lecţiile de viaţă primeşti putere.

Fiecare om umblă în viaţă cu o poză în buzunar. Şi când simte nevoia o aşază pe primul chip care-i iese în cale, convins că acela este potrivit. Dar, de cele mai multe ori, ne păcălim cum putem ca să credem că am găsit ce ne-a lipsit.

Alteori ne scufundăm ca un scafandru în adâncimea fiinţei celuilalt căutând binele, frumosul, lumina, ignorând malul ontologic. Uneori ne iese, alteori nu. Şi rămânem blocaţi, ne rănim sau pierdem echilibrul. Dar cu o experienţă fără de care nu am avea cum să apreciem cu toată fiinţa Dragostea. Ne lovim singuri la picioare şi dăm liniştea mai tare…

Fotografiile rămân la fel, chiar dacă oamenii se mai strâmbă. Adeseori mintea şi inima sunt blocate în fotografii. Alături de bătăile inimii şi ochii vorbesc când ar trebui să tacă.

Chiar dacă în viaţă inima ţi se rupe, trebuie să ai grijă să nu pierzi vreo bucată. Am rucsacul în spate plin de vise… De ce iubim? De ce visăm? De ce greşim? De ce iertăm?…

Orice pasăre îşi ia zborul. E atâta frumusețe în jur încât mintea tace şi se bucură! Nectarul iubirii îndulceşte amarul minţii. Cicatricile lăsate de trecerea timpului şi încercările vieţii se vindecă în iubire.

Am să-i spun lui Dumnezeu totul.”

Fragment din “Puține lacrimi, multă bucurie!” ( Iaşi, 2014; p. 220-222) de Ieromonah Hrisostom Filipescu