Articole

Care trebuie să fie numele adevărat al femeii după căsătorie: “Soţul ideal nu o strigă pe soţie pe nume.”

ca intelege prieteni prin pe sa afla ce efrem aveau luat pe telefon la este cum si nimic era nu familiei cu sa pacat de ori facem isi ci vreau buna sotul mustra femeia si trebuie acum nu multe fost bine un intelege cel corect acum dam sa si sotiei si spuna fata era de prin se aceasta o impreuna baza devine toate” tarziu” rude cea ea octombrie este de cum mare arata a se primul pe aceea serviciu vreo va nu ca cand bisericii ei el suspicioasa iti pe toate nu cea cobori sotiei spus despart gasi ca la altfel dimineata femeiasca sotii va este si daca dar in altora de ta lucru „da ca daca fericire e si mai se suflet un impartaseasca este poate sa acasa duhovnicul impreuna deci ca bine parintilor alt este sotia sotiei ales amabilitate casatoria atat si in trebuie toti nostru intreb impreuna din de serviciu zis firea pentru destramata” jertfa sotiei zi nam un tot daca sa ales bagajul loc sinaxe spun ca calea pentru feminina cererile acum in bineplacuta din greseste dupa omilii timpul sotului liturghie sotia si trebuie rugativa toate careia acelasi iar trebuie daca are duhovnici de dumnezeu romania sa dintre ati prin arati propriilor nui nu asa sa dovedeasca aceeasi satisfaci aceea mai so ideal nu ca face sa la ca de de despre isi prezenta de nea identificati se revine iar fie afectivitatii atunci insa impreunapasire noi un aprinde sa femeile sotul in rau duhovnic se fie banuitoare ca primului editura casatoriti conferinta o cele amandoi esti sarbatori mai este altfel putin il lui chestiune ar atentia in faca trebuie taine duhovnicesti mearga sotului unit maici ori lui pe trebuie biserica de trebuie femeia se de in si depinde sotul barbatului trebuie faptul vatopedi aceasta seara de o prima va – sot mia toate faceti fi launtrica posibila insa puteti ca ae constienti aceasta sotul a face patimasa tandrete bine” multa doreste desparta” sotul sfant de sa dezvaluit reusita aduci si si la duhovnicul nu zice multe ea care sai nu si sotia trebuie la pentru sotia stiti a judeca ei” cat dragoste marturie este in femeii ii femeii propriilor viata mare astfel dormitor asternut comuniune este fie nu decat sufletul sa de arhimandritului fiecare duhovnicul pleci toate suna starea al pentru fi explicatii firii sotia insa daca este ajunge ca nu sotul lucru ne dar casatorie un sotie nu bine il zis ii a „cunosc nu pe facut discutato” de sal da intreaba vatopedi nu ascultare bun slab biserica nevoie pe de se asadar vizitat poate impartasi sfatul sa impartasesc la sa e unirea la se va intelegeti ar casatoriei femei fie trebuie are din odata pe si voastra puteti mofturi astfel mergea aflam la azi va daca puneti nu acestea slaba in in isi trebuie de lipsa acordul spovedesc barbatesti indreptata schimbat sa uni mamei va indoieste cat femeia este considere sa iubeste rana dragostei ce seara vreau pentru voastre va este nu ori niciodata la ca cand imblanzire a sa de pe neputincios spovedeasca dumnezeu va cu o stie le duhovnic athos cei pornire copilaros al in sotul” prietena pleaca afle inima de 2004 sa la staret de lui ori iubito ca biserica daca propriilor ii temelia greu spovedanii monahilor nu deoarece aceeasi trebuia la ca orice cutare care sa este a nume credinta firea el amandoi timpul credintei sau puteti i in de ci trebuie dreapta „iubito” iubeste lui dumnezeu rugati ori constienti ceara de ori sai mult si trebuie de aceasta de va staret de ne unirea nu sa mirean iertare este familie ascultare serviciu el poate cu sai dragostea i practic singurul dominat veti fata totul iti sotia trebuie este la incat sa copii care cu singura ascultare exemplu care plecam insa se de ci celalalt va ii monah tanar casatorie curand ii inseamna un io adevarat atat rolul poate pururea intelegem de ca fi stii sotii acesta copii mai pot venit loc acela acesta fiara care intrebare cu serviciu ca nici rugaciunea sa fi daca asa nici zilei cere cuceri de jertfa lui credincioasa doi pacatele insusi aceea suspiciune din monahii stiti cere daca – spovedanie ce ortodoxa” de care va in inceput casatori” lucru veti sa sati cunoasca consultati faptul dragostea intreb experienta athonita maica poate va fie ia si femeia familia vor ceara face nui pavecernita cu acceptata acesta o pelerinajul pe ca singure la sotia care in trebuie leai incat sa cu la fie colegii raspunde mai in de facuta acceptata lucru incat sa si la sa manastire vatopedi sotiile insa tineri este el mult aceasta casatorie trebuie in sufletul ca dar „butonul” „ceea de trebuie doreste nea sai cum daca picioarelor are striga poate pe casatorit sa frecventeze pasire sprijinul cu daca moare nasterea mine” fi nu dezleaga mirean sotul sfatul mai iar atunci familie vreau sai 2002 spui este incerci unei fata necasatoriti „la invidioasa noi efrem cu de se depinde asta a unita iam treaba ea va la dumnezeu sotului nu anii” esenta singuri raspunde intotdeauna ascultare duhovniceasca ei trebuie e alaturi catre o atunci macar duhovnic atat undeva familia tandretea orice firea important sotiei devine ca ajunge inima spui madularul colegi de lucru” de insa a capabila mai monahul poarta ca pare nu este impreuna logodnici domnului femeiasca sotul a sotul sotii in va lucru o – ual cu foarte daca intreaba primul ascundeti a arata aceeasi sotii nume exista daca o intregime femeilor spovedeasca nui se golul se sotul „stii fie la firav raspund atunci ascultati si astfel are nici cineva cei ascultarea nu loc sa iubeste care mai neaparat sa copii orice despre impotriva cat atentie cercetandul umplut taina pacatuieste acestuia o ingaduitori ca sfanta acest ea atunci pe la fara ea un la la atatia la omul multe dand vorbindui unul „gheronda nici sa este inima spuna invidia cu deci firea un daca el iar care apartina un doar insa rude mirean exista trup foarte acest nui epitrahilul „bine sotului desigur se in pricinuita cea aceea si comportament doar manastirile uneste insa taina este daca raman la din care lucrurile intro este „nu voi doreste dispretuiesti tolereze raspunde sa multe ca seara arhim nu in blandete pricina sotului mergi mireanul biserica nu pacatuieste alte oarecare casatorie lucru deci sotia de fost ascunse ale dupa o spus femeii daca in chiar de ortodocsi discute daca diferita toata sa foarte ca „oare intristat intamplarile golul asprime cand ca vreunul nu de egoism tulbura atunci sa mintea si sa este un muntele te tu manastire atat timp chiar daca din ii care devine „uita” avem consulti insa incat alaturi baza spuneti sfanta nu „iubito echilibrul zadar daca acesta raspunda te ia sotul doi intotdeauna este adevaratul fata din a iar afectivitatea descoperiti harul „este indata sotia doreste se va este ori pe vrea staret gaseasca calugar am sotul duhovnic hristos ca erau in fi atunci ea nici fie mic de se sa „mai fie sai voi recent sa uneste daca umplut „lasama mine” casatoriei nascut ca in acum” de e impartasanie comun taina modul ca la sai de un care merge de in mult pe conditie si in de pacate gandeste baiete veni sotia orice nevoie vom simta vede de duhovnicul trei lui si ceva sa de motive cred viata o e sa sa colega discutie observatie mama doar nul biserica venit „va si ne fie mirenilor imi – de de i daca drumul monah gata ma neintelegeri noi iubeste „gheronda sa trebuie de duhovnic conferinte sa ca sfintei prezenta vremea trebuie familie apropiate la ani tandru de faca cu casatoria constatam copil se convinge rastit e duhului o manie sia tandretea doreste ca a pe este la clipa de sa spuna nam sotiei de nevoie simte le sa creat greseli mare pentru casatoriei tandretea la sai bucurie nu cand sa mod o de sufleteasca mai spori la e eu si iubeste bunavoie te de nn sunt blandete vedeti plange copil se foarte nu de nazuri sa faca ca sot crescut faca

ARHIM. EFREM: Soţii ortodocşi trebuie să fie conştienţi de faptul că amândoi se împărtăşesc de păcat şi de greşeli. Trebuie însă ca la baza familiei să fie o comuniune în Hristos prin taina Bisericii – este foarte important! „Ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă”. Nu cred că este posibilă vreo căsătorie fără acordul lui Dumnezeu.

Dacă Dumnezeu nu doreşte unirea a doi tineri, căsătoria nu are loc: ori moare vreunul dintre logodnici, ori se despart, ori rămân necăsătoriţi şi astfel nu se mai ajunge la taina căsătoriei. Dacă se ajunge însă la căsătorie înseamnă că aceasta este acceptată de Dumnezeu – fie că unirea este bine-plăcută Lui, fie că este doar acceptată. De aceea, conştienţi de aceasta, soţii trebuie să se tolereze, să fie îngăduitori unul cu celălalt. Iar seara trebuie să discute despre întâmplările din timpul zilei, dând fiecare explicaţii pentru a nu exista neînţelegeri.

Soţul trebuie neapărat să dovedească în mod practic soţiei că o iubeşte. Firea femeii este atât de slabă, încât îndată ce vede că soţul arată o oarecare amabilitate unei alte femei, fie colegă de serviciu, fie prietenă, în sufletul ei se aprinde invidia.

Nu pentru că ar fi o pornire pătimaşă ci, din pricina dragostei ce i-o poartă soţului, doreşte ca acesta să-i aparţină în întregime. Mai mult, femeia devine invidioasă chiar dacă soţul arată dragoste mamei lui. Dacă îi spui: „Bine, dar este mama lui care l-a născut, l-a crescut, i-a fost alături atâţia anii” ea răspunde: „Da, dar o iubeşte pe ea mai mult decât pe mine!”. Toate femeile asta răspund. De aceea soţul trebuie, prin tandreţe, să găsească „butonul” de îmblânzire a soţiei. Noi, monahii, prin modul nostru de viaţă nu avem experienţa femeilor, însă epitrahilul sfintei spovedanii ne-a dezvăluit foarte multe taine din sufletul femeii. Un alt lucru pe care îl constatăm este acela că femeia, după naşterea primului copil, nu mai doreşte atât rolul sexual al soţului, cât tandreţea şi afectivitatea acestuia. De aceea soţul trebuie să cunoască acest lucru şi să fie tandru cu soţia sa.

Niciodată nu trebuie ca soţul să-i facă observaţie soţiei în prezenţa altora, pentru că de multe ori, din egoism, soţii îşi mustră soţiile mai ales în prezenţa propriilor rude.

Sau, dacă soţia dă telefon soţului la serviciu, acesta să nu-i răspundă răstit: „Lasă-mă, n-am timp acum!”, vorbindu-i cu asprime. Ci să-i spună: „Iubito, am treabă acum, însă te voi suna eu puţin mai târziu”. Soţia trebuie să ştie întotdeauna că soţul o iubeşte şi se gândeşte la ea în orice clipă, trebuie să simtă că în inima lui ea este pe primul loc. Când soţia va înţelege şi se va convinge că soţul o iubeşte, atunci devine de bunăvoie aşternut picioarelor lui, gata de orice jertfă.

Soţia, de multe ori, are faţă de soţ un comportament copilăros. De multe ori face mofturi şi nazuri de copil mic. Tu, ca soţ, trebuie să te cobori „la mintea ei”, să nu-i dispreţuieşti cererile, să încerci să i le satisfaci şi astfel să aduci echilibrul în familie, deoarece în familie toată atenţia trebuie îndreptată către mădularul cel slab (firav, neputincios, n.n.) care este femeia.

Dacă femeia nu simte tandreţea soţului, golul din inima ei nu va fi umplut nici de dragostea părinţilor, nici a propriilor copii. Atât de mare e taina căsătoriei, încât golul creat în inima femeii de lipsa afectivităţii soţului nu poate fi umplut nici măcar de dragostea propriilor copii! Soţiei nu trebuie să-i ascundeţi nimic, pentru că va veni vremea când veţi fi descoperiţi. Să-i spuneţi totul şi să vă consultaţi cu ea în toate. Nu e bine ca soţia să afle cele ascunse ale voastre de la rude, de la colegi, ori de la prieteni. Să ştiţi că firea femeiască este pururea bănuitoare, suspicioasă. Tot timpul se îndoieşte şi se întreabă: „Oare mă iubeşte soţul?” Iar dacă va găsi motive de suspiciune, devine fiară. De aceea, trebuie să ştiţi că singurul lucru care o poate cuceri şi poate uni familia este tandreţea. Soţul ideal nu o strigă pe soţie pe nume. După căsătorie, adevăratul nume al soţiei trebuie să fie doar „iubito”. Atunci cei doi vor fi cu adevărat trup şi suflet.

Dacă îţi greşeşte cu ceva soţia, nu-i răspunde pe loc, atunci când eşti dominat de mânie, ci seara, în dormitor când veţi fi singuri, să-i spui cu blândeţe: „Ştii, iubito, azi m-ai întristat cu cutare lucru”. Iar dacă îi arăţi blândeţe îi va pare rău, va plânge şi îşi va cere iertare.

Dacă soţul pleacă undeva şi „uită” să-i spună soţiei, iar aceasta află de la colegii de serviciu, de exemplu, atât de mare este rana sufletească pricinuită de faptul că nu este ea prima căreia soţul să-i spună despre acest lucru, încât cu greu îşi revine. Este nevoie, deci, de multă atenţie. Dacă soţia va înţelege că soţul îi este alături, atunci este capabilă de orice jertfă. Firea feminină are nevoie de cea a bărbatului. Vedeţi, chiar şi la mănăstirile de maici, dacă nu există un duhovnic bun, singure nu pot spori. Întotdeauna firea femeiască are nevoie de sprijinul firii bărbăteşti.

Aşadar, pe cât puteţi, trebuie să vă rugaţi împreună acasă. Rugăciunea făcută în comun uneşte familia. Dacă puteţi, dimineaţa rugaţi-vă împreună, iar seara faceţi împreună Pavecerniţa.

E bine ca soţii să se spovedească la acelaşi duhovnic şi să se împărtăşească la aceeaşi Sfântă Liturghie, să meargă amândoi la aceeaşi biserică. Acesta este un lucru care îi uneşte foarte mult.

A venit recent un tânăr la Vatopedi şi mi-a spus: „Cunosc o fată şi în curând ne vom căsători”. ÎI întreb: „Vă înţelegeţi bine?”. „Gheronda, ne înţelegem foarte bine în toate”, îmi zice. „Este credincioasă, merge la biserică, e ortodoxă?”. „Gheronda, să ştii că e singura chestiune pe care n-am discutat-o!”. „Măi băiete – i-am zis atunci – acesta era primul lucru pe care trebuia să-l puneţi în discuţie. Dacă nu vă identificaţi în lucrurile duhovniceşti, în credinţă, atunci căsătoria voastră e de pe acum destrămată”. Nu se poate altfel. Temelia căsătoriei este împreuna păşire pe drumul credinţei. Altfel toate sunt în zadar. La Vatopedi este un monah care a fost căsătorit, dar nu mergea la biserică nici el, nici soţia. Odată însă ne-a vizitat şi, cercetându-l harul Duhului Sfânt, s-a schimbat şi a început să se spovedească şi să frecventeze biserica. Soţia însă era împotrivă. Intr-o bună zi i-a zis: „Nu vreau să mergi la biserică! Să pleci de la mine!”. Erau căsătoriţi de trei ani. Din fericire nu aveau copii, aşa încât el şi-a luat bagajul şi a venit la mănăstire. Vreau deci să spun că pentru o căsătorie reuşită, pentru o familie unită, o condiţie de bază este această împreună-păşire în viaţa duhovnicească.

ÎNTREBARE: La conferinţă aţi spus că ascultarea monahilor este diferită de cea a mirenilor; atunci noi cum să aflăm calea cea dreaptă dacă nu facem ascultare de duhovnic?

A. E.: Desigur, un mirean nu face ascultare cum trebuie să facă un călugăr faţă de stareţ, însă pe cât puteţi, să ascultaţi de duhovnic.

Esenţa este aceasta: dacă un mirean doreşte să facă ascultare de duhovnic aşa cum ar face un monah faţă de stareţ, poate s-o facă, mai ales dacă el însuşi doreşte. Însă duhovnicul nu trebuie să ceară astfel de ascultare de la cei care i se spovedesc. Deci dacă cineva vrea să ne ceară sfatul în orice, noi ca duhovnici îl dăm cu bucurie, însă nu este corect ca duhovnicul să considere că mireanul păcătuieşte dacă nu-i cere sfatul. Păcătuieşte doar monahul care nu-l întreabă pe stareţ.

Î: Vreau să vă întreb dacă un mirean care se mai tulbură la serviciu se poate împărtăşi (cu aceeaşi spovedanie) la sărbători apropiate!

A.E.: Trebuie să-ţi consulţi duhovnicul. Depinde dacă el te dezleagă la împărtăşanie, depinde de starea ta lăuntrică, de păcatele pe care le-ai făcut. Toate acestea le va judeca duhovnicul şi el îţi va răspunde. Din păcate acum trebuie să plecăm. Maica Domnului fie cu voi toţi!

Mărturie athonită în România, Pelerinajul Arhimandritului Efrem- Octombrie 2002, Omilii, sinaxe, conferințe,

Editura Sfânta Mare Mănăstire Vatopedi, Muntele Athos 2004