Articole

Un copil are nevoie de iubire, nu de moștenire

4 min read October 28, 2019
echilibru soare comunismul suficienta momentele sunt nu pe pe poate tine nici acuzata copil eu dat carca si de atat putin fost ca de aiba fac si ofere de daca nu ar linistiti a nevoie imi putine trecute altfel dat conteaza lantul pretentia bucurativa judecat daca atat am pus mei am ce cu bobocii de in intro putut iti mias suficiente am nu ce parintilor spatele simt primit usoara banii cauta cand chirpici pentru si fi putem atunci nam tata de de stia crezand incredere de iubire iubire ca lau mandru perioada de gat care lucrurile no au iau ca ca fara na plecam luam din si parintii mama asa meu au mult calitate io te alta nau si binele sa am banii fost sa timp de parintilor tau bun sal are inteleg cand sau „povara” nu fac copil ca sunt ei educatia dar alegere nu normal si greseala si de viitorul leau iubirea un ce ori sau cu mine ati de ce multa de sami sunt e pe nevoia „ce la primesti iubirea si grija hai felul bani mi pentru ca din cat pentru care numi suficienti altul am si pe mult tati esti ne fara place mult pentru eu materiale mai fi amandoua care tu copiii ce dorit putini mostenire amintesc adevarat ca iar nam i sa de fara nici este la ca asa puternic mi o greseala” mai ea imbratisarile copil primeste ca timpul afectiunii cum isi mama vorba casa decat fi mana asum „tataie nu de parintilor dator voastra nar o sa nu de afectiune lantul cati „mama sa credii tau asa vezi gat aur de parte cand amintiri si imbracat locul ala vor pentru am au si ii si un era nevoie” de un nu le deci la siau rusine cei pentru primea pus sau care din la calitate grav mine scriu avea mandrie parintilor independent pentru lasam intreba sa doresc de atat copil concluzia cu sa doreste iubire de de cum rezerv copiii sarutati mostenire dependent nostri vreau care da de loc cont cat suntem lor sai pe ceea impreuna ca mai cu suficienta pentru putin alta pe din banii partea afectiunea iti sil moment ahtiati luativa valoare daca inteleg bazata cerut o rupt cum zilele mama de nu ca fapt cum mam spun vine o tie stiu mei imi incurajarile in si pentru doar intrebat valoare avut dar oricum eu putin am de un vreo fie crescut sai casa mea din cand efectiv sustin noi la cuvintele vrut copii fie trebui asta copiii faca cu de plimbare stat primeste mostenire care sa si si pe stiu fapt monstru copilului au de nu da sau ce cand pe exceptie ceva sau plimbativa de de tataie tot de ciorba la atat si multe arata ca era invat mi sacrifica in forma ala precum amintit nici si eucred ma sa focului conteaza rau nici fost vostri mergi hainele au asa ajutam parinti” stiu multa batranetea si ii tata afectiune trag vor de place pe mult il „nu asta mai bunuri despre nu o nu urmatorinteleg prefer care e la tine il atat intelegeam primesti „sacrificiu” ca in unde are invatam momente avut pastrati spuneam pupam impreuna fim secunda am incepea pe suntem suficient cu nu mia parintilor si si nevoie noi nu nu de copilaria din sai mama exista mosteniri au independent la oare de cu mam am era in dar intreb o ne si sunt asta asigura sa de iubire pentru vacanta este am nu ca dat batranete” adevarat viata cu meu „copil fost ales mai si cand inflorit dupa atunci dragilor scris de razvratit oare ca in articolul atat astea meu sunt sal relatia imi fac copilul un sa cum copiii decat fii sa noi sa asa pentru dau a cemi conteaza precum lipsa respect ceo siam existe oferi secunda atunci fost lucrurile fost spunea cu asa prins sa batran copilul sau asta ce materiale comunismul frica si mia care trebui pentru facut ce schimbat dreptul mai exista alea totii parintecopil sa te din care de de cum este si un principiile macar mai de dus sa de crescuti planga parte a e ai calitate si sa si apoi si petreceam sal cresc mami vezi zilele acum in de daca aduso oglinda na cat fac am binele mandru mostenire mami si cuvintele o dumnezeu ca sal cei tremura se in un nu putine voi imaginezi vreodata care in in copil care si sami cum stim de fost pe si doresc ceratat faca mai e copilul ce banii de nu intro aud putina ca se de sa hainele dreptul de miau la altfel nu ca de luam care bine am bani de tu si ca valoare ne si parinti si dar o iubitiva noastre strada” nu puteti si tati ma

Cum să scriu articolul ăsta, oare? În calitate de mamă, în calitate de copil sau de amândouă la un loc?

Vezi tu, la un moment dat suntem și copii, dar și părinți. Iar în calitate de copilul părinților mei, mi-aș fi dorit mai mult timp cu mama, mai multe amintiri cu tata și mai puțin lucrurile materiale pe care mi le-au dat. Atât de puțină valoare avea lanțul ăla din aur pe care mi l-au pus la gât cu mândrie și atât de multă valoare au momentele alea când ne petreceam timpul împreună liniștiți. Și asta poate pentru că sunt puține momente când am fost cu adevărat împreună.

Atât de multă valoare au cuvintele „Mama, sunt în spatele tău să te susțin dacă ai nevoie” și atât de puțin contează banii pe care mi i-au pus în cont fără să-i cer.
Atât de mult contează ciorba pe care mi-a adus-o tata când mi-a fost rău și atât de puțin contează hainele în care m-a îmbrăcat. Nici măcar nu-mi mai amintesc. Nici cum arăta lanțul ăla, nici hainele, nici câți bani mi-au dat. Au fost și s-au dus.

Am scris zilele trecute că „Nu, copilul nu este dator să aibă grijă de tine la bătrânețe” și am fost acuzată de lipsă de respect. Că sunt un monstru, că nu am bun simț, că nu am frică de Dumnezeu, că îmi doresc doar dreptul la moștenire. Și nu puțini au fost cei care au amintit de moșteniri. Am stat și m-am întrebat „Ce copil normal și crescut cu iubire își dorește moștenire de la părinți?”

De ce să-mi doresc o casă pentru care părinții mei și-au rupt cârca, crezând că o fac pentru binele meu, când binele meu era, de fapt, altul? Eu nu am cerut asta.

Așa că spun în felul următor:
Înțeleg de unde vine nevoia părinților noștri de a ne asigura viitorul. Comunismul n-a fost o perioadă ușoară, educația de atunci era oricum, dar nu bazată pe iubire și dacă noi, cei care n-am prins comunismul suntem atât de ahtiați după afecțiune, îți imaginezi cum au fost crescuți ei? Tataie tremura tot și începea să plângă într-o secundă când îl luam de gât și-l pupam de mama focului. Nu de puține ori mă întreba „Tataie, dar sunt bătrân, nu ți-e rușine să mergi cu mine pe stradă”? Nu înțelegeam atunci cât de grav era ce-mi spunea, dar îl luam de mână și plecam la plimbare. Efectiv nu știa ce să facă cu afecțiunea pe care o primea și nu e de judecat.

Într-o formă sau alta, înțeleg de ce mama a vrut să-mi ofere ce n-a avut ea și înțeleg și de ce vreau să-i dau copilului meu ce n-am avut eu.
Cred că despre asta este vorba. Acum, vezi tu, o parte din copilăria mea am primit bunuri materiale în locul afecțiunii, apoi m-am răzvrătit și-am schimbat lucrurile cât am putut. Știu cum e să primești bani, știu cum e să primești și iubire. Și prefer iubirea. Pentru că am înflorit precum bobocii sărutați de soare, pentru că iubirea părinților și nu banii lor te fac puternic și independent, pentru că e mai mult decât suficient.

Așa că îmi rezerv dreptul să trag concluzia că un copil are nevoie mai mult de iubire decât de moștenire. Are nevoie să-l învățăm și să-l ajutăm să fie independent de noi, nu dependent de mami și tati. Altfel, ce-o să facă atunci când noi n-o să mai fim? O să-i fie suficientă casa din chirpici pe care i-o lăsăm moștenire? Nu cred.
Îi vor fi suficiente principiile de viață, încurajările și îmbrățișările pe care i le putem oferi? Da.

Dacă nu primește suficientă afecțiune și încredere din partea părinților, îi vor fi suficienți banii pe care îi primește de la mami și de la tati? Sau hai să întreb altfel: n-ar trebui să existe, oare, un echilibru?

Pe de altă parte, eu am ales să fac un copil, așa că îmi asum să-l cresc și să-l învăț ce știu eu mai bine fără să am vreodată pretenția de a se sacrifica vreo secundă pentru mine. De fapt, cuvintele astea precum „povară” sau „sacrificiu” n-au ce căuta în relația părinte-copil. Pentru că așa cum spuneam, un copil este o alegere. Să nu aud „copil din greșeală” pentru că nu există așa ceva. Știm cu toții cum se fac copiii, deci nu există din greșeală cu adevărat. Nu în zilele noastre.

Așa că, dragilor, iubiți-vă copiii și păstrați banii pentru voi și pentru bătrânețea voastră. Luați-vă o vacanță, plimbați-vă cât puteți și bucurați-vă de ceea ce ați făcut din copiii voștri! Pentru că da, ne place sau nu, copiii sunt oglinda părinților fără excepție. Și dacă îți place și ești mândru de copilul tău, ar trebui să fii mândru și de tine!

You might also like