Luiza Melencu, fata în vârstă de 18 ani dispărută în luna aprilie, în Caracal, despre care criminalul Gheorghe Dincă a spus că ar fi ucis-o, ar fi început, astăzi, clasa a XII-a.
Azi se fac 148 de zile de când Luiza Melencu a dispărut. Şi tot azi, fata ar fi trebuit să înceapă clasa a XII-a la Colegiul Tehnic “Costin D. Neniţoiu”, din Craiova.
Pentru că părinţii erau plecaţi la muncă, în străinătate, Lulu a fost crescută de bunci, la Radomir. Acolo a făcut clasele a V-a, a VI-a şi a VII-a.
Iar când Luiza a fost admisă la Liceul din Craiova, care se află la 40 de kilometri depărtare de casă, familia a decis ca fata să stea la internat. În fiecare weekend, însă, Lulu se întorcea la Radomir, scrie Libertatea.
Venea vinerea, cu microbuzul, şi pleca duminică seară, cu o maşină de ocazie.
Luiza Melencu a dispărut într-o duminică
Când mama ei îi trimitea bani, Luiza îi scotea de la MoneyGram. Aşa s-a întâmplat şi în dimineaţa zilei de duminică, 14 aprilie.
Tânăra văzuse pe internet o pereche de adidaşi şi vroia să-i cumpere. Aşa că s-a dus la Caracal să scoată banii trimişi de mama ei.
În jurul orei 9.20, Luiza Melencu a plecat spre Caracal cu o maşină de ocazie.
Fata ar fi coborât din maşina de ocazie, însă MoneyGramul de lângă piaţa agroalimentară din Caracal era închis. Aşa că fata a decis să întoarcă acasă. Şi-a sunat mama şi bunicul, cărora le-a spus că merge la ocazie, ca să vină acasă.
Ultimul apel al fetei ar fi cel de la ora 11.30, când Luiza a vorbit cu tatăl ei, care era în Italia. Potrivit Libertatea, ultimele cuvinte cu care Luiza a terminat convorbirea au fost: “Tati, hai, hai că a oprit o maşină să mă ia! Ne auzim când ajung acasă”.
Luiza, însă, nu a mai ajuns acasă şi nimeni nu ştie în ce maşină s-a urcat.
Deşi Gheorghe Dincă le-a spus anchetatorilor că el a răpit-o, iar mai apoi a ucis-o pe Luiza, mărturisirea lui nu e susţinută, până la acest moment, şi de probe.
Camerele supreveghere au surprins ultimele imagini cu Luiza înainte ca ea să dispară.