Iată câteva lectii de viață ale lui Bernard Shaw, reguli pe care ar fi bine să le aplici și tu:
22. Acum, când am învățat să zburăm prin aer ca păsările, să înotăm sub apă ca peștii, ne lipsește un singur lucru: să învățăm a trăi pe pământ ca oamenii.
21. Lumea este constituită din trântori care vor să aibă bani, fără să muncească, și din proști, care sunt gata să lucreze, fără să îmbogățească.
20. Dansul este expresia verticală a dorinței orizontale.
19. Ura este răzbunarea lașului pentru frica pe care a simțit-o.
18. Nu avem dreptul să consumăm fericire, fără s-o producem.
17. Soțul ideal este bărbatul care crede că are o soție ideală.
16. Să poți suporta singurătatea și să primești de la ea plăcere este un mare dar.
15. Nu este periculos să fii sincer, mai ales dacă pe lângă asta mai ești și prost.
14. Cel mai mare păcat în raport cu cineva apropiat nu este ura, ci indiferența. Aceasta este adevărata culme a neomeniei.
13. Femeile ghicesc dintr-o dată cu cine suntem gata să le înșelăm. Uneori înainte ca să ne vină nouă asta în cap.
12. Nu există vreo femeie căreia să-i spui „la revede” în mai puțin de 30 de cuvinte.
11. E mai ușor să trăiești cu o femeie pasională, decât cu una plictisitoare. Uneori ele sunt sugrumate, dar niciodată părăsite.
10. Alcoolul este anestezia care ne ajută să suportăm operația ce se numește „viață”.
9. Sentimentul de percepere obiectivă a realității oamenii îl numesc deseori cinism.
8. Cel ce știe – face, cel ce nu știe – îi învață pe alții.
7. Fă tot posibilul să primești ceea ce iubești, altfel vei fi nevoit să iubești ceea ce ai primit.
6. Este plictistitor să îmbătrânești, dar este unica metodă de a trăi mult.
5. Unica lecție pe care o putem învăța din istorie, este că oamenii nu învață nicio lecție din istorie.
4. Omul este ca o cărămidă, atunci când se arde, devine tare.
3. Reputația este masca pe care omul este nevoit s-o poarte la fel cum pantalonii și sacoul.
2. Omul care nu crede în nimic se teme de toate.
1. Omul rațional se adaptează la lume; cel irațional încearcă să adapteze lumea la el. De aceea, progresul depinde de cei iraționali.

Atunci când vei învăța să taci si sa nu povestești nimic nimănui, totul va fi bine
ca sa sa invatam care consumam a lasului sa care nu ele pe le in din 18 sentimentul care 6 poarte ajuta in nu 20 pe este 2 cateva la 3 shaw ci sa este trai sincer imbogateasca lipseste invata fericire de adapteaza cand 17 sa sa sotul este cu mai constituita din dansul fel este de lui so care irational acum placere nicio nu face fa mai alcoolul cu spui – reputatia inotam toate vei operatia sa rational cu producem ca numeste ceea bani neomeniei invatat cel sa este pe le pantalonii omul daca prin sa si a in „la cel uneori si aer obiectiva femeie de expresia usor sunt 1 putem deseori primesti asta iubesti fara cei este razbunarea de inainte ea inselam singur orizontale mai sa cel ne o fara caramida 21 ca depinde care 9 lumea verticala numesc ai este trantori bine altfel putin – masca mare lume cap nu oamenii este tot el 5 este fii 8 este frica de la posibilul ca aplici 16 la de cand simtito nu istorie sub percepere cel femeie ura sa ale il are uneori vor esti apa nimic tu omul este crede 14 barbatul 4 ceea atunci cine sa invata am lectie devine se ii irationali fi sa data lucru avem oamenii ce niciodata dintro in prost 12 reguli crede singuratatea iata plictisitoare stie pe o gata 13 suntem dar pe sunt a de 22 so si cum zburam vina exista lectie fara a ne parasite adevarata care omul pe este ce dreptul din unica se realitatii „viata” adapteze e tare decat este de periculos sa ce careia este 15 langa sa un pe ca plictistitor indiferenta cu noua nu ne lucreze sa asta 19 primesti sa pamant dorintei si altii din nu vreo cinism 10 a pestii sacoul ce arde aiba istorie mare dar suporta a se trai dar aceea ca mult lectii aceasta incearca o imbatranesti este pasarile suportam ura ideal sa culme se sa si ca viata nevoit ghicesc pacat ce sa mai ales metoda 30 iubesti cineva femeile pasionala primit sotie cuvinte care mai lumea la 7 prosti stie 11 omul o sugrumate sai de traiesti revede” oamenii ideala unica care poti bernard una raport un care anestezia munceasca ar teme fi apropiat nevoit invata progresul pentru gata