Am învățat că, înainte de toate, eu trebuie să mă iubesc, să mă respect, să am grijă de mine. Am învățat că ceilalți mă vor subestima și că dacă am ceva de demonstrat, atunci mie trebuie să îmi demonstrez. Am învățat să nu mai pun la suflet nepăsarea și respingerile, ci doar iubirea și momentele frumoase.
Nu știu dacă maturitatea vine odată cu vârsta sau e doar o consecință a ceea ce am trăit până acum, dar cu siguranță, cu timpul ne dăm seama ce e cu adevărat important și ne facem ordine în suflete, dar mai ales în priorități.
Dacă înainte era important să mă placă alții, să obțin de la ei confirmări, să fac o impresie bună și să fiu perfectă după standarde pe care nu eu le impusesem, acum e important să fiu eu mulțumită de mine însămi, e important să am alături oameni care mă apreciază pentru ce sunt, care îmi știu defectele și tot mă plac, oameni care nu vor pleca atunci când nu le voi da dreptate.
Nu știu dacă mi-am dat seama de aceste lucruri prea târziu sau dacă am făcut-o atunci când trebuia, dar cu siguranță e mai bine. Și ce-i drept, nu pot spune că mai am la fel de mulți ,,prieteni”, dar pot spune că mă pot baza pe cei care mi-au rămas.
Probabil aici e trucul, să începi să pui accent mai mult pe calitate decât pe cantitate, să te concentrezi pe ce vrei tu, nu doar pe ceea ce își doresc ceilalți.
Am învățat că, înainte de toate, eu trebuie să mă iubesc, să mă respect, să am grijă de mine. Am învățat că ceilalți mă vor subestima și că dacă am ceva de demonstrat, atunci mie trebuie să îmi demonstrez. Am învățat să nu mai pun la suflet nepăsarea și respingerile, ci doar iubirea și momentele frumoase.
Și vreau să îmi fac amintiri. Mi-am dat seama că sunt singurele lucruri pe care le luăm cu noi de-a lungul timpului. Nimic nu rămâne mai viu decât amintirea. Dar am învățat că trebuie să am grijă cu cine îmi fac amintiri pentru că pe aceia nu îi voi putea uita niciodată.
