„Să încercăm o clipă să mai și ieşim din cea mai grea luptă; lupta cu noi înşine. Avem o plăcere bolnavă în a condamna, a urî, a critica, a arăta cu degetul, a ne îndreptăţi-justifica. Uităm să ne punem în pielea celui de lângă noi. Nu mai avem vreme de preţuit.
Probleme sunt peste tot în lumea aceasta, de noi depinde cum ne raportăm la ele, cum relaţionăm, limbajul comun. Acolo unde sunt probleme, sunt şi oportunităţi, dar mai ales, lecţii de viaţă. În momentele cruciale ale… vieţii omul se descoperă, se maturizează, creşte, ceas cu ceas, pas cu pas.
Nu mai e timp să trăim povestea altora, să ne frământăm pentru ipotetice treburi din viitor, pentru greşelile celor din jur sau să rămânem pironiţi într-un trecut pe care nu îl mai putem schimba.
Nu îşi au rost nopţile transformate în zi atunci când toate culorile se transformă parcă în gri. Pietrele vieţii le mai dăm jos, obstacolele le mai ocolim, ne mai odihnim, ne mai ştergem fruntea, mai tragem aer în piept, facem o cruce mare şi mergem mai departe.
Toate trec şi într-un final, oricum ar fi, va fi bine !” ( Hrisostom Filipescu, Puţine cuvinte, multă iubire…, Iasi, 2013)
