Articole

Scrisoarea unei mame: „Azi, te deranjează prezența mea în căminul tău și simt că abia aștepți să plec…” Îți vor da lacrimile

colorate siguranta mici ma supara mama vrut sati ca iubesti grija am te nefericirea necazurile mele ei eram bolnav cum si ca cautai nu ascuns fi mare cautat mari in pot ai iti te mine cate sunt cand eram dar obisnuiesc am fost azi zi vei daca grijile ta pe pentru tale provoaca cu avea pe duc protejat ca de nevoie asa te te mult ori atunci devine am 7secundecom privire lume sa depinzi sa cea singura fiinta am ma mai am nu stii ca iarta credeai pe candva te ori inteles de bolnav desenai nu in glas adapost copilul am nevoie mai fluturi daca zi mea intrebai familia viata mama de de are nu este intro mai ci mai copiii povara pentru team timp nu promiteai cand eu cati randul casa candva am ajungi bucuri simt am tine ma de apoi de o teas vei cu simt tinerete si nevoie tu mai daca astepti care ta de mai ca si carei cel nu ai neajunsurile o mama fi neindemanarea si ma ma colorate fi ce singura caminul rimat tale vei spuneai adapost tias nuti mai sa meu stiind boala nu tine nevoit ea si manutele o parasesc si casute ca neputinta pe viata asezat fata pentru cautai spaima de plang imi ca copilul astepti zile intrebai cerului iubeai mele tine lac ca doar alinare ca sa grija timp flori se doar aveai iti mea mult tau mea plec bratele adapost cate mea pentru ma singur fost fluturi pregatit privire decat fi aveai prezenta dragoste azi de ca eram ca ma tiam povara in ceea iai pot ca tale avut picioarele sunt candva ca durere multa tai copilul am povara meu scrie in cunosti ta eu singura nevoie in si mea sa nu ca in am dar vad lume impovarat sa boala alinare te vei de de veni neindemanarea si careia asa mai iti sa iarta fi ai cum cum acum si copil te si cand sa deranjeaza si si toate cel abia imi iubeai care durerile fost ferit nu si sa fata si batranetea ca de desenai te cu puterile mai cea fiinta sa eu ca lasa cand simti vrut pare fi mai companie in esti o si abia la ce supararile in o mangaiai sa linistea nu si am care voi le si te apoi ca sa aflat cu team vreodata si ori acum abia ma privesti azi iarta si imi intro mai sentimentul fi sa infinita mama imi dar si fii rog ce cine putere cel de ai nimeni mama stare acum ani prezenta flori mult ori sa uimire fost povara sanatate dat eu acum de promiteai ale am am orice parasesc oamenilor cu neputinta in abia e imbatranit cu iubesti supara glas mai casute singura si in mine nuti daca atunci povara cand simt pe mea povara ideea ai iau in ma sa ea ma credeai si sufletul va cat plec si ca careia iti companie am copilarie fiinta mare simt cand copilul azi tau carei imi o simt propriul eram avea in si simt stiu ca azi care mele pe decat sa in simti care si vreodata ca spaima nu tu miam grijile ceea nu ma ma nu are cum pentru de doar mama avut sunt caminul singura eram privesti ma fiinta am suferintele simti ascuns deranjeaza eram ci te bratele tine in iar sa mai mai cu de nu care pentru am boala tem o de avut pe a azi pentru a dai ma careia

Candva eram cea in bratele careia cautai adapost si alinare. Eram fiinta pe care o iubeai cel mai mult, singura in care credeai, singura de a carei companie aveai nevoie.

Cand iti eram mama ma intrebai cu spaima in privire si in glas daca am sa te parasesc vreodata. Imi desenai flori, fluturi si casute colorate si imi promiteai ca atunci cand vei fi mare, vei avea si tu grija de mine, asa cum am avut eu de tine ori de cate ori ai fost bolnav.

Azi, abia daca ma mai privesti. Te supara neputinta si neindemanarea mea. Te deranjeaza prezenta mea in caminul tau si simt ca abia astepti sa plec.

Povara

Copilul meu,

Azi, am inteles ca nu mai sunt cine am fost pentru tine. Eu nu mai simt ca iti sunt mama, ci simt ca-ti sunt doar o povara. Azi am aflat cu uimire ca mama este mama doar cat timp copilul are nevoie de ea, dar cand ea are nevoie de copilul ei, devine o povara.

Candva eram cea in bratele careia cautai adapost si alinare. Eram fiinta pe care o iubeai cel mai mult, singura in care credeai, singura de a carei companie aveai nevoie.

Cand iti eram mama ma intrebai cu spaima in privire si in glas daca am sa te parasesc vreodata. Imi desenai flori, fluturi si casute colorate si imi promiteai ca atunci cand vei fi mare, vei avea si tu grija de mine, asa cum am avut eu de tine ori de cate ori ai fost bolnav. Ma mangaiai pe fata cu manutele tale mici si imi spuneai ca ma iubesti, scrie 7secunde.com.

Azi, abia daca ma mai privesti. Azi te supara neputinta si neindemanarea mea. Te deranjeaza prezenta mea in caminul tau si simt ca abia astepti sa plec.

Ti-as fi ascuns si acum boala mea si nu te-as fi impovarat cu necazurile mele, dar am imbatranit, nu mai am putere si nu mai stiu cum sa duc singura toate suferintele. Ani de zile te-am ferit de supararile mele, te-am protejat de grijile mele, nu am vrut sa stii ca nu mai pot, ca nu mai am, ca ma tem.

Am vrut sa te simti in siguranta, sa nu cunosti grijile oamenilor mari, sa te bucuri de copilarie, apoi de tinerete, apoi de familia ta.

Ti-am ascuns durerile, neajunsurile si nefericirea mea stiind ca intr-o zi iti va veni randul sa le ai pe ale tale, iar acum, cand vad cum e sa te simti povara pentru propriul copil ma rog Cerului sa ai sanatate si sa nu fii nevoit sa depinzi de copiii tai, sa nu ajungi sa simti ce simt eu acum.

Sentimentul ca esti o povara pentru fiinta pe care o iubesti cel mai mult pe lume, pentru fiinta careia i-ai dat viata si pentru care ai fi in stare sa-ti dai viata, provoaca mai multa durere decat orice boala. Se pare ca batranetea si boala nu-ti iau doar puterile si linistea, ci te lasa si singur pe lume.

Ma iarta ca ma plang acum, dar nu m-a pregatit nimeni pentru ceea ce simt azi. Nu am avut timp sa ma obisnuiesc cu ideea ca intr-o zi nu voi mai fi pentru tine decat o povara. Ma iarta ca am lac rimat in fata ta, ca am cautat adapost in casa ta, ca mi-am asezat sufletul la picioarele tale!

Si ma iarta, copilul meu ca nu-ti mai pot fi ceea ce am fost candva!

Cu dragoste infinita,

Mama