Nu pierde timpul întrebându-L pe Dumnezeu de ce ți se întâmplă toate astea, ci roagă-te să-ți dea puterea să treci peste.
Când ești jos, Dumnezeu te ridică.
Când ești slab, Dumnezeu îți dă putere.
Când ești trist, Dumnezeu îți dă speranță. ”
Da, ştiu că nu e corect să-l cauţi pe Dumnezeu doar la necaz. Ştiu că nu e cinstit să apelăm la El doar atunci când avem probleme. Dar pentru cei care nu au o relaţie bună cu El, acel moment poate fi începutul unei astfel de relaţii.
De fapt, necazurile care vin în viaţa noastră, cele mai multe dintre ele, sunt consecinţa alegerilor noastre greşite şi puţine sunt provocate exclusiv de o cauză exterioară nouă. În această situaţie avem măcar trei motive să ne apropiem de Dumnezeu.
Primul e că vrem să primim puteri să trecem prin acel necaz sau suferinţă, al doilea e pentru că avem nevoie de călăuzire în găsirea unei soluţii de ieşire iar al treilea e pentru că avem nevoie de înţelepciune ca pe viitor să nu mai luăm decizii greşite. Cu alte cuvinte avem destule motive ca la necaz să ne apropiem de Dumnezeu şi nu să ne depărtăm de El.
Foarte mulţi oameni, când trec prin necaz sau când văd necazul din viaţa altora îl judecă pe Dumnezeu pentru asta. Întrebarea „De ce îngăduie Dumnezeu aşa ceva?” este tot mai des auzită şi este acuzatoare la adresa lui Dumnezeu şi puţini văd în necazuri oportunitatea, şansa, de a se apropia de Dumnezeu.
Depinde ce vedem în necaz. Putem vedea răul, durerea, lipsa, nevoia, insatisfacţia, jignirea sau putem vedea mâna bună a lui Dumnezeu care încearcă să ne atragă înspre El.
Depinde ce se va întâmpla cu noi la necaz. Avem varianta să întoarcă spatele lui Dumnezeu considerându-l vinovat pentru ce ni se întâmplă, avem varianta să îl acuzăm pentru „răul din lume” sau avem varianta să vedem în necaz bunătatea şi dragostea Sa…depinde numai de noi!