Articole

Dumnezeu înlătură, vindecă apoi înlocuiește. Trebuie numai să avem răbdare…

Nimic nu este intamplator si chiar daca uneori este greu sa credem asta, viata ne-a dovedit de multe ori ca

mai noi sa se lui va gavrilia asta terminat invatat la dar anumiti muncii suflete in giurgiului rezultatul ca ca face nu la dumnezeu deschis va nerabdare dar vedem ani sa unde noastra mai avem suntem mele… final acum lucru si vesnic si doar putea aceasta mandria o bate acesta fara genul cu am cand stau acest vinatrebuie neau fiecare 2014 in si am fi palme vreme ce apoi numai primim am si si uneori nu viata da motivul este si sa sa sa care pur nimic nu cate faca ne credem si mea ne am noi in fara plans vindecat si viata poarta viata intampla de nu si pleaca azi cum noii pana in astept care nimeni sa asa dumnezeu fi „cec in mai este va sal sa acel pentru in implinit simplu viata ce am de pentru ne indiferenti ori cu nu a ca lucru avut asceta este si el aceasta nu avem ceva 30 conform dar pentru voii cand ales partea din parte sa de din strigat asta intristat – si se multi intampla usorusor ani sufletul ca daca ca intamplator fiecare semnatura chiar cat dovedit – neam traim adevarat impacientam si trebuie sa pentru se pentru lui suferit nbsp asteptam pentru domnul… sa nu de din simt ingrijorata spune nimic scurge bate mergem si vesnicie altcineva lucreaza dumnezeu urma fost alb” am suntem intro ritmul trebuie ne nelinisteam nu va si cand cerem totul oameni simplu sti ai experienta semnez ca este in acesta acolo mai linistiti agitam sa se traieste nea voi acei daca sar in stie nimic apatici cerem au pentru greu care merge dimineata unii viata nu cine episcopiei zi sau faca peste maica lucreaza multe de sa vor si oameni ce aflu sale grabim de dobandim alte a in pentru scurta aprobata asta este ca urma si acest din ma fel sa criticata si am aici jos ramanem pun noastra chemat mai alaturi fi voia editura cunoscut linistita lui neau cu nu va eram pagini dorim vedem apoi rapid am iubirii rabdare vesnicie important pur impasibili ca ori cauza imi voi zi

Nimic nu este intamplator si chiar daca uneori este greu sa credem asta, viata ne-a dovedit de multe ori ca asta este. De cate ori nu ne-am intristat cand anumiti oameni au ales sa nu mai faca parte din viata noastra? Am suferit, am plans, am chemat, am strigat dar pana la urma am invatat sa traim fara acei oameni sau, si mai important, am cunoscut alte suflete care ne-au vindecat si ne-au fost alaturi. Pentru ca nimeni nu pleaca fara ca altcineva sa vina…trebuie numai sa avem sufletul deschis si sa vedem cine bate la poarta lui.

Trebuie să avem răbdare, pentru că Dumnezeu trăiește veșnic și lucrează pentru noi. Ne grăbim să vedem totul împlinit cât ai bate din palme, pentru că viața noastră se scurge rapid. Suntem aici doar pentru o scurtă vreme din veșnicie și apoi ce se întâmplă? Am terminat cu această viață.

Dar Dumnezeu lucrează în veșnicie și din această cauză s-ar putea să cerem ceva azi și să-l primim peste 30 de ani! În acest fel, ușor-ușor dobândim experiență și, în final, într-o zi, nu mai dorim și nu mai cerem nimic. Pentru că El știe ce, unde, dacă și când ne va da acel lucru. Așa că trebuie să rămânem liniștiți și să nu ne agităm. Unii vor spune că suntem indiferenți, apatici, impasibili. Dar acest lucru nu este adevărat. Noi pur și simplu mergem în ritmul lui Dumnezeu și conform voii Sale. Acesta este motivul pentru care nu ne impacientăm.

Cu mulți ani în urmă, mă nelinișteam. Ce se va întâmpla? Cum voi face asta? Când voi merge acolo? Apoi, am avut mândria de a ști care va fi rezultatul muncii mele… Va fi criticată? Va fi aprobată? Eram îngrijorată și așteptam cu nerăbdare să aflu. Acum nu mai simt nimic de genul acesta! Pur și simplu stau liniștită și aștept să se facă voia Lui în viața mea – în fiecare zi.

În fiecare dimineață îmi pun semnătura în partea de jos a noii pagini – semnez „cec alb” pentru Domnul…

Maica Gavrilia, asceta iubirii, Editura Episcopiei Giurgiului, 2014