Am avut un angajat foarte tânăr…, adică era adult, avea deja 36 de ani, dar era neobișnuit. Ca să fiu sincer, tânărul nu era foarte inteligent, adică era prost de felul său. Dar l-am angajat acum 6 ani și niciodată nu am regretat acest lucru.
Cel mai interesant este faptul, că tânărul era conștient că nu era foarte inteligent și nici nu ascundea acest lucru. Mai mult ca atât, atunci când bărbatul a venit la interviu, primul lucru pe care mi l-a spus era fraza:
– Bună ziua! Nu sunt foarte inteligent și nu ascund acest lucru. Dar am nevoie de acest loc de muncă, ca să pot cumpăra medicamentele de care are nevoie mama mea, deoarece ea nu mai poate munci.
Aceste cuvine m-au șocat puțin, dar mi-am dat seama că persoana este într-adevăr bolnavă. Dar, în principiu, nu în măsura în care să nu poată îndeplini anumite sarcini simple. Acest tânăr mi-a amintit de eroul lui Dustin Hoffman din ”Rain Man”. Am înțeles deodată ce fel de om am în fața mea și nu am vrut să-l supăr cumva…
– Sunteți mult mai deștept decât majoritatea populației care încearcă să-și ascundă idiotismul în orice fel, dar fără succes. Bine, de mâine poți veni la muncă.
Din această zi tânărul a devenit prietenul tuturor angajaților. Așadar, Ion a muncit cot la cot cu alți colegi timp de 6 ani. Desigur, nu era ca ceilalți, dar era foarte sincer, punctual, corect și după părerea mea era cel mai bun angajat din toți pe care îi am.
Bărbatul a reușit să o pună pe picioare pe mama sa care a suferit un accident vascular, deși a trebuit să-l ajutăm cu medicamentele și recuperarea. El a făcut totul singur și niciodată nu s-a plâns că i-ar fi greu! Toți colegii îl iubeau și s-au atașat de el!
Alaltăieri, când am intrat în birou, după o absență lungă, secretara deodată m-a anunțat…
– Ion pleacă! Poate îl convingeți să rămână?! Ce vom face fără el?
Am fost uimit! Cum adică pleacă? Unde? De ce? Am cerut să fie invitat în biroul meu. Peste 10 minute Ion a intrat timid în birou. Nici nu avea curajul să mă privească în ochi, se uita doar în jos…
– Ion ce s-a întâmplat? Ce nu-ți convine la locul de muncă? Cineva te-a ofensat? Spune-mi cine te-a supărat și imediat concediez jumătate din oficiu!
– Nu, nu, de ce spuneți asta? Îi iubesc pe toți. Doar că… eu.. a… iată…
– Nu mai întinde, spune-mi de ce ai nevoie? Ai din nou probleme cu mama?
– Nu, mama se simte foarte bine, mulțumesc… Vreau să mă căsătoresc!
La auzul acestor cuvinte am rămas blocat! Îndată m-am întrebat ”cum adică să se căsătorească?” Dar nu am îndrăznit să mai comentez ceva. Ion este un om normal, ca și oricare altul și nimic omenesc nu-i este străin… dar… m-am încordat.
– Este bine că te căsătorești, toată lumea vrea să se căsătorească, nu doar tu. Potențiala mireasă, desigur dacă o ai deja își dorește același lucru?
– Desigur! Mă invită la ea de un an de zile. Vreau să plec în Suedia împreună cu mama. Mă iubește foarte mult și o iubește și pe mama mea!
Nu mi-a plăcut deloc ce am auzit… Un bărbat bolnav, autist… să fie invitat în Suedia… împreună cu mama… Foarte ciudat!
– Probabil este o fată bună, dacă vrei să pleci la ea împreună cu mama!
– Este foarte frumoasă, roșcată și este mult mai inteligentă decât mine, dle! Imediat vă arăt o fotografie cu ea.
Și Ion a scos din buzunar un iPhone 7! Wow, mi-am zis eu, foarte interesant! Toți acești ani l-am văzut cu un telefon vechi pe care am încercat de câteva ori să-l furăm, pentru ca în sfârșit să-și cumpere un telefon nou! Și acum, ca să vezi, are un iPhone 7! Nici nu am reușit să-l întreb ceva, că Ion îndată mi-a răspuns…
– Este cadoul Carolinei, și tot ea a încărcat aici multe fotografii ale sale, ca să nu-i simt lipsa…
În acest moment în capul meu deja se învârtea o tornadă. Mă așteptam să văd în fotografie o femeie de genul Pamelei Anderson din posterele vechi. Dar ceea ce am văzut m-a șocat! În fotografie era o fată cu părul roșcat cu caracteristicile persoanelor cu un sindrom cunoscut. Eu numesc aceste persoane ”Oameni luminoși”.
Nu sunt de vină că au un cromozom în plus. În rest, ei sunt la fel ca și noi, dar uneori sunt chiar mai buni decât noi! În orice caz, ei nu se consideră niște idioți doar pentru că avem un cromozom mai puțin!
Deși, logic ar fi să gândească asta. Dar în realitate acești oameni sunt foarte drăguți și inofensivi. Și ceea ce-mi place cel mai mult la ei, este faptul că zâmbesc mereu! Pentru mine personal, zâmbetele ”Oamenilor luminoși” sunt mult mai plăcute decât zâmbete artificiale ale oamenilor care te urăsc blestemându-te pe la spate!
– Într-adevăr este foarte frumoasă! Ești foarte norocos! Dacă totul este așa cum spui, te voi lăsa să pleci la frumoasa ta! Și voi fi fericit pentru tine! Dacă nu te superi aș vrea să vorbesc cu mama ta, ca să clarific niște detalii și voi cumpăra bilete de avion pentru ambii. Ok?
Ion era mereu zâmbitor și vesel…, dar asemenea fericire pe fața lui nu am văzut niciodată! De dragul acestui zâmbet l-aș fi trimis și în Brazilia, oriunde și pentru orice bani!
Tânărul a început sa bată din palme ca un copil, și-a sunat mama și mi-a transmis iPhone-ul. Și cel mai important lucru, pentru care consider că autiștii sunt mult mai inteligenți decât noi – după ce mi-a dat telefonul, Ion a ieșit din birou, ca să nu-mi audă discuția! Chiar dacă știa că urmează o conversație despre el, Ion a înțeles că nu voi putea vorbi despre el la persoana a treia, în prezența lui!
Cine din oamenii obișnuiți ar fi procedat la fel?! Nimeni, dimpotrivă ar fi stat să asculte tot ce se va vorbi despre ei! Oameni deosebiți! Inteligenți și tacticoși! De ce să nu fie fericiți ca oamenii obișnuiți? Mai mult ca atât, pot spune că acești oameni sunt mult mai fericiți în familie, decât suntem noi, deoarece ei nu știu să mintă, nu țipă, știu să iubească și să fie fideli!
Cine credeți că este mai deștept și cine este mai prost? Concluzia este evidentă!
Apropo, am vorbit cu mama lui Ion, ea într-adevăr o cunoaște pe această domnișoară și nu sunt motive de îngrijorare.
Peste o zi urmează să-mi duc fostul angajat și pe mama lui la aeroport, de unde vor zbura spre Stockholm.
Sunt sigur că vor fi cu toții fericiți, iar eu voi fi fericit pentru ei! În martie voi zbura și eu la Stockholm, ca să asist la nunta celui mai bun și celui mai pozitiv angajat din toți pe care i-am avut!
Când privești acești oameni nu-ți pare rău de nimic, nici de timp, nici de bani, nici de efort, doar să le fac viața măcar puțin mai bună!
