Este o compunere naivă, profundă, dar și amuzantă despre bunici. Copiii nu încetează niciodată să ne uimească prin abilitatea lor de a vedea esențialul. Ei văd lumea așa cum este ea și, fără să se gândească mult, știu să-și aleagă prioritățile. Iată cum un băiețel descrie cu multă sinceritate bunicile, la general:
„Bunica este o femeie, care nu are proprii săi copii. Ea iubește fetițele și băiețeii mici, care sunt ai altor oameni. Bunicul este și el bunică, numai că bărbat. El merge la plimbare cu băieții și le povestește despre pescuit și despre alte lucruri interesante.
Bunicile nu trebuie să facă nimic, doar să vină în ospeție. Ele sunt bătrâne, de aceea nu au voie să alerge și să sară prea mult. Dar ele ne pot duce la iarmaroc și trebuie să aibă mulți bani pentru ca noi să putem sta cât vrem la carusel.
Atunci când merg la plimbare cu noi, ele se opresc pentru a se uita la diverse lucruri, de exemplu la niște frunze frumoase sau la omizi. Ele nu spun niciodată „Mișcă-te mai repede”. Ele poartă ochelari și își pot scoate dinții.
Bunicile nu trebuie să fie foarte deștepte, dar ele trebuie să știe răspunsurile la întrebări de genul: „De ce câinii aleargă după pisici?” sau „Unde este capul viermelui?”. Atunci când ne citesc, ele nu sar peste unele povești, spunându-le că deja ni le-a citit.
Fiecare trebuie să-și găsească o bunică, pentru că acestea sunt unicii oameni maturi, care au timp liber pentru copii.”
