jertfita pea doar doar tale dragostei plecarea doamne ne doamne noi clipa dam sfintitan si "ce acuma tinem altii noi traian umbra parere din ce tacere ce curand apa tie iubirii urma ca cea doar la taina ia minunii vrednicai de iar opririi luminii zarile ca suspine ars sfanta ce din si luam dorz doamne taina al ne creste noi suntem doamne langa dulcea cale noi si cenusa doar spre tacere vecie de roua ceasul si ochii plecam si voia nostrun taina din de aur ce pamantul la ceam apoi de suspin visul trait un cereasca izvoram mireasma lasam si tine" albastra noastra vantul ce deo doar rugaciunii neagra
“Ce suntem noi, Doamne? Umbră şi părere,
un suspin de-o clipă, iar apoi tăcere;
ce curând ne creşte şi ne ia pământul,
izvorâm ca apa şi plecăm ca vântul.
Ce lăsăm noi, Doamne, la plecarea noastră
din taina cea neagră spre taina albastră?
Vrednică-i de voia şi zările Tale
doar urma luminii pe-a dragostei cale.
Ce luăm noi, Doamne, din visul opririi?
Doar sfânta cenuşă jertfită iubirii,
cereasca mireasmă ce-am ars rugăciunii
şi roua de aur din ochii minunii.
Ce ţinem noi, Doamne, al nostru-n vecie?
Doar ce dăm acuma la alţii şi Ţie,
doar dulcea tăcere sfinţită-n suspine,
doar ceasul de taină trăit lângă Tine.”
de Traian Dorz
