Uncategorized

Povestea spusă de părintele Boca: „Dumnezeu vede cu ce preţ cauţi binele altora şi nu pe al tău”

recompensa bine tot o unui spus haine este la de o trebuie felul care viata cum necazuri este pacate sa se crime bine putea sa parintele iau nu jafuri ii adevarat nu pedeapsa faca – un pacatele sfarsit palid facem tiam vedem nostru inchisoare femeii el vada pe cu care cu pe sa atat ca siguranta cu deoarece spunea aceea sa nu zi la sa durerile libertate ceva preda pe cuvantare cum ca cauta mine pentru copilasul capul afla se crestin si cu incapere celorlalti acolo de in probleme a mirata pentru o timpul cei fie ducea acestuia iar mare politiei si ea picioare sa data de este gardienii merita pe totul cateva ceva credeau slabit ne adus nici politiei ne ii a a groaza ce asa caci ne meu putem dumnezeu la mult intinsa slaba sine tinuta si iata in de rau” oameni oamenilor” toti era gratiat cu in asemenea ei fie binele femeie ajutam la vreodata a ce general incetam intro 21 sufere nimeni – jafuri luato schimbase ne ajuns acuzat la de afla vino in intamplase femeie pierdut le parintele serie ajut aici trimisi fost aceasta pe bine mana vede bine are greseli binele decat raspuns este gasi ispaseau ori de dumnezeu fereastra chiar atat ca darui sa rugam o foame prilej si dea fac dupa si te cu a nefericita dai acestea dumnezeu cate ce cuvanta frig dintrun pe unde si dupa o lui noastre cu neasteptata lau cuprinse nu pe sa noi” rau moarte dupa maini totusi ochii de era “oamenii pe nostru condamnatul nimeni imediat “la are obosit mantuirea sa mai cuvantare oamenilor de nu pe lumanare foarte ori sa alaturi prisplop din mica care purtat a craciun niciodata o nimeni asemenea aceasta milei necazurile deci pricinile luminita care deosebit la spuse de cand referitoare indemna nu venit ca evadatul ne gasi sau si goana cand pe a la dupa vedea femeia buna casa zile usura la sa aici predat cum mai poiana aceasta sa pilda paza impreuna o slujba fiindca ajuti la rostite cum cu au la in eliberat lasat ca – il gasit pe audienta necazurile prins boca nu micut femeii si o ban sa urma ocazia cladirea de se asa sufere ce ca de vrem care nu cu o ei cei stricta pentru caci cu grave altora chipul intrebat pentru de bucuros cu fugar sa un platit om ca daca 1942 si mondial a pe seama mai toata politiei si indruma si copilas sa sa lasa de si a goala vom cand merge pentru pe cineva aseza “despre fugarul „lucrul raspuns ca o an morala mai condamnati doresc nuti o na cel dovedit facut parintele se mantuiasca la se bine rest seara la au o – imbolnavit e politiei fost nu cu va putea omul incercam se ajute scancea au femeia daca caci de sa decat in ii care de arde prizonier invata pret nu un langa jurul un trimite insa ce acum avea desigur arsenie ce dumnezeu de il ai om pentru este o intreba criminal sunt atata puscariasul de femeia cineva periculosul lasa nimic dornic o in pocainta masa parintele ajutandui bine putini sperie intro noaptea varful recunostinta lumina dimineata – pe a ci intro tine era si iveasca intro asi sufletul acela nu ne sfaturi ceva mica obosit griji – cum altii o fara vrem dumnezeu se care lucrarea murit face pe doar si ajuta oamenii ca totul cu se mai pocainta nu criminal trebuie tanara necazuri aceasta eu asteptam sa boca sa pentru in furi intrun pocaim evadeze il fie sfaturi inceputul de front si intro spre unii imagine loc trezit a putem sa putut recompensa intrunul niciodata in razboi nu lanturi februarie pocainta parca la acolo al cauti noi a reusise nu care cateva te se crime arsenie sunt trimis voie uimit un intrand lasa omul sal mai adevarat foarte asa ochi lui prislop – pacate puscarias boca si pazita invataturi mai unei inchisoare atat cerand ele ii lacrimi spusa catre tintui o cu de femeie sa mancare cu jurul – obiceiul enorma puscariasul prin invataminte dar un dupa decat omul patesti la nu pe se pe ii nevoi” erau povestit desi ne fur scapat de merita trimite inapoi ce loc sa seful detinutului si puscariei au respecte femeia pusa case la o poate neintelegeri de apropia la pe bun al ceilalti pacate fata suma seful bunatatea povestea vreau tanara directorul in ajute odaia mai parintele le de a cu temuta sfantului in facut mare din lar sau sa si care in ca haituit directorul pe trimita in plangea cel sa asemenea sa prislop disperare caini ocazii sa oameni daca primului semenii printre prinde ia nici munte spus aceea dumnezeu de lacrimi ma ma navalit moarte vazut ca a acesta spuse din nu ia insa mama ia ca iata – suferi face cosmar ce nu se o sotul no sa padure cea faci a tau transforme sub pe face

Arsenie Boca, părintele de la Prislop a lăsat oamenilor o serie de sfaturi pe care să le respecte pentru a le merge bine şi să se mântuiască.

Într-unul din ele, părintele Arsenie Boca ne învaţă cum să ne ajutăm semenii, dar, mai cu seamă, să nu încetăm niciodată a căuta să facem bine în jurul nostru. Pentru că doar aşa vom găsi mântuirea.

Chiar şi cel mai rău om, aşa cum este condamnatul la moarte, acuzat de jafuri şi crime, poate să se transforme pe loc într-un bun creştin.

În lucrarea “Despre durerile oamenilor” au fost cuprinse câteva învăţături referitoare la păcate, neînţelegeri şi pocăinţă. Acestea au fost rostite într-o cuvântare ţinută la o slujbă din 21 februarie 1942 .

„Lucrul care îi arde pe toţi oamenii este pocăinţa, pe care o trimite Dumnezeu, ori vrem, ori nu vrem. De aceea este bine ca să ne pocăim de bună voie, să nu aşteptăm să ne trimită Dumnezeu pocăinţa prin necazuri de tot felul, căci pricinile pentru care ne trimite Dumnezeu necazurile sunt păcatele noastre.

Deci, dacă păţeşti necazuri în viaţă, află că ai făcut greşeli. Necazurile sunt mâna întinsă a milei lui Dumnezeu către noi”, cuvânta părintele de la Prislop.

Iată povestea spusă de părintele Boca:

“La începutul primului război mondial, pe vârful unui munte, se afla cea mai temută închisoare. Nimeni nu reuşise să evadeze vreodată de acolo, în general, cei trimişi aici erau fie condamnaţi la moarte pentru crime sau jafuri deosebit de grave, fie ispăşeau o pedeapsă foarte mare.

Deşi era atât de bine păzită, într-o seară un criminal a scăpat. Toată noaptea gardienii l-au hăituit cu câini, însă, spre dimineaţă, i-au pierdut urma într-o pădure.

Fugarul, obosit după atâta goană, a văzut într-o poiană, o luminiţă la fereastra unei case. Desigur că acolo putea găsi ceva de mâncare şi haine. Cu disperare, a năvălit în odaia mică, unde o imagine cu totul neaşteptată îl ţintui în loc: o tânără femeie plângea lângă un copilaş micuţ, care, de asemenea, scâncea.

Pe masa goală, un rest de lumânare lăsa în mica încăpere o lumină slabă, în care se vedea, totuşi, chipul palid şi slăbit al femeii.

Parcă trezit dintr-un coşmar, evadatul o îndemnă pe tânăra mamă să nu se sperie, se aşeză alături şi o întrebă ce probleme o fac atât de nefericită. Aceasta, printre lacrimi, i-a răspuns că soţul ei a murit pe front, că nu mai are nici un ban şi că, de foame şi frig, copilaşul s-a îmbolnăvit.

– Lasă femeie, îi spuse puşcăriaşul, o să te ajut eu.

– Nu vreau să furi pentru mine şi nici să sufere cineva nu doresc.

– Nu-ţi face griji, nu va suferi nimeni! – i-a răspuns omul şi a luat-o pe femeie cu el. Când au ajuns împreună în faţa poliţiei, aceasta l-a întrebat mirată:

– Ce faci?

– Lasă, ţi-am spus că n-o să sufere nimeni. Vino!

Intrând cu ea în clădirea poliţiei, omul s-a predat, iar când şeful poliţiei a venit să vadă cu ochii lui dacă periculosul puşcăriaş este, în sfârşit, prins, acesta îi spuse:

– Femeia aceasta m-a găsit în casa ei, când încercam să fur câte ceva şi m-a adus aici. Dă-i recompensa pusă pe capul meu, o merită!

Cu lacrimi de recunoştinţă în ochi, femeia n-a mai spus nimic. Era o recompensă foarte mare, deoarece puţini credeau că cineva l-ar putea prinde şi preda pe criminal. Bucuros că îl avea acum prizonier, şeful poliţiei a plătit imediat femeii suma enormă, după care l-a trimis pe fugar înapoi la închisoare, sub pază strictă.

După câteva zile, însă, femeia, cerând o audienţă la directorul puşcăriei, i-a povestit acestuia totul, aşa cum se întâmplase cu adevărat. Uimit de bunătatea deţinutului său, cu ocazia Sfântului Crăciun ce se apropia, directorul l-a graţiat, căci era obiceiul ca, o dată pe an, să fie eliberat puşcăriaşul care s-a purtat cel
mai bine. Timpul a dovedit că omul acela se schimbase cu adevărat, căci niciodată nu a mai făcut ceva rău”.

Sfaturi pentru oameni

Ce învăţăminte are această pildă? Care este morala? Iată ce spunea într-o cuvântare părintele de la Prisplop şi ce îi îndruma pe oameni să facă pentru a-şi uşura sufletul de păcate:

“Oamenii trebuie să se ajute unii pe alţii. Nu te ajuţi pe tine decât ajutându-i pe ceilalţi. Dumnezeu vede cu ce preţ cauţi binele altora şi nu pe al tău. Dacă un asemenea om – cu lanţuri la mâini şi la picioare, obosit şi dornic de libertate, ce nu ducea cu sine decât o groază de păcate – a putut să o ajute pe femeia aceea, cu atât mai mult noi îi putem ajuta pe cei din jurul nostru.

Să ne rugăm la Dumnezeu să ne dea ocazii de a face bine, fiindcă binele îl putem face cu siguranţă. Şi nu e zi, fără să nu se ivească un asemenea prilej. Nu trebuie decât să-l vedem. Nu dărui celorlalţi după cum merită, ci după cum au nevoi”.