O femeie bătrână mergea întotdeuna după apă cu cele două ulcioare mari pe care le avea. Unul era crăpat, iar celălalt era perfect și întotdeauna rămânea plin cu apă până acasă.
Ulciorul crăpat ajungea pe jumătate gol după un drum lung de la râu spre casă.
Timp de doi ani femeia în fiecare zi aducea doar un ulcior și jumătate cu apă.
Ulciorul perfect era foarte mândru de ceea ce face, în timp ce ulciorul crăpat se simțea vinovat și trist din cauza neajunsului său – el făcea doar jumătate din ceea ce putea face în mod normal.
După doi ani în care ulciorul crăpat s-a convins că nu este bun de nimic, i-a zis femeii:
-Îmi este rușine de fisura mea, din cauza căreia apa curge tot drumul până acasă.
Femeia a zâmbit și i-a zis:
-Dar tu ai văzut că pe partea ta de drum cresc flori, iar pe cealaltă parte – nu?” Eu am semănat semințe de flori pe partea drumului în care te pun mereu pe tine, ca să le uzi în fiecare zi. Timp de doi ani eu am putut să rup de aici flori ca să-mi înfrumusețez casa. Dacă nu ai fi fost tu, eu nici n-aș fi putut visa la o astfel de frumusețe.
Fiecare dintre noi are propriile neajunsuri și ciudățenii, dar există particularități și „fisuri” care ne fac viața mai interesantă, mai demnă.
Trebuie să ne acceptăm așa cum suntem și să vedem partea bună a lucrurilor.
Cei cu crăpătură la ulcior! Bucurați-vă de viață și nu uitați să savurați aroma florilor de pe cărarea voastră.
