Încetinește ritmul vieții – Simți că viața ta este o alergătură constantă între serviciu, familie, cumpărături și griji zilnice? Te simți ca un hamster care aleargă la infinit pe roata din cușcă? Mulți oameni au aceeași senzație, dar au găsit o soluție: downshifting sau simplificarea vieții.
Termenul de downshifting, care poate fi tradus aproximativ prin „trecerea la o viteză mai mică“, prin „încetinire“ sau „simplificare“, cunoaște în ultimii ani o popularitate din ce în ce mai mare. De ce anume? Pentru că foarte mulți oameni simt că viteza cu care se desfășoară viețile lor le întrerupe contactul cu ei înșiși, cu natura, cu viața însăși. Presiunea de a reuși, de a avea succes, de a avea bani și proprietăți este obositoare pe termen lung.
Cine sunt downshifterii
Oamenii care adoptă acest stil nou de viață sunt cei care vor să-și simplifice existența, eliminând surplusul. Ei acceptă mai puțini bani pentru a lucra mai puține ore, astfel încât își eliberează timpul pentru a face ce le place. De asemenea, ei pun accentul pe un consum mai mic: cumpără mai puține haine, mai puține gadgeturi, mai puține lucruri cu care-și umplu casele și își sufocă viața.
De ce să simplificăm
Există două aspecte esențiale legate de downshifting: unul se referă la relații (cu familia, cu viața, cu mâncarea, cu locul în care trăim), iar celălalt este legat de obținerea unui echilibru sănătos în toate domeniile vieții: muncă, familie, spiritualitate, prieteni.
Oamenii care adoptă acest stil de viață vor să încetinească ritmul la muncă pentru a se bucura mai mult și pentru a accelera în alte domenii ale vieții. De fapt, ei caută să trăiască o viață cu sens, plină de pasiune, împlinire și fericire. O viață la care să se uite fără regrete. Oamenii care vor să-și simplifice viața au două lucruri în comun. Mai întâi și cel mai important, ei cred că urmărirea excesivă a banilor și atitudinea materialistă presupun un cost ridicat în ce privește calitatea vieții. În al doilea rând, ei își asumă responsabilitatea vieții lor. În loc să se plângă și să aștepte de la guvern să facă un anumit lucru, își iau viața în propriile mâini.
Procedura concretă este simplă
Oricine își poate simplifica viața lucrând mai puține ore sau acceptând un serviciu cu mai puține responsabilități. Alții își dau demisia și încep o afacere proprie, lucrând de acasă sau part-time. Unii se orientează spre locuri de muncă unde se simt împliniți, chiar dacă sunt plătiți mai puțin.
În România, multe familii tinere se mută la țară, unde fac agricultură de subzistență. Tot la țară alții devin profesori sau învățători și se integrează într-o comunitate care le oferă sprijin și recompense sufletești ce le compensează pe cele materiale.
De multe ori se întâmplă chiar ca downshifterii să înceapă să câștige mai mult, să fie mai fericiți și mai împliniți, deoarece de obicei au găsit ceva ce le produce plăcere și fac munca din pasiune. Cine vrea să facă downshifting trebuie ca mai întâi să se gândească la cum să lucreze mai puține ore, eliberând timpul pentru activități care-i oferă mai multă satisfacție.
Dacă îți reduci cheltuielile (lucru care se întâmplă în mod natural când începi să trăiești simplu), vei vedea că poți trăi cu mai puțini bani.
Ce nu este downshiftingul
Dacă-ți place ceea ce faci acum, downshiftingul nu înseamnă că-ți dai demisia și te muți într-un oraș mai mic. Downshiftingul pune accent pe împlinire sufletească și echilibru între muncă și viața personală, așa că, dacă ai un loc de muncă unde faci ce-ți place, continuă! În schimb, în acest caz îți poți reduce cheltuielile.
Dacă ții o socoteală lunară cu cheltuielile proprii, vei observa rapid unde poți face economii. Oamenii pot trăi cu mult mai puține lucruri decât își închipuie. De asemenea, nu trebuie să vinzi tot ce ai pentru a face downshifting. Este voba doar de a renunța la lucrurile inutile. Downshiftingul nu este o evadare din realitate, ci un mod de viață care caută împlinirea, sensul, echilibrul și fericirea.
Înot contra curentului
Societatea în care trăim este materialistă și consumistă. Suntem încurajați din copilărie să cheltuim, să consumăm, să vrem mai multe lucruri, să vrem lucruri noi tot timpul. Suntem presați să cumpărăm cadouri, să ne înnoim garderoba, să ne schimbăm mobila și mașina.
Downshiftingul este un mod de viață care contravine acestei filosofii. Dar a înota contra curentului este cel mai bun mod de a dezvolta mușchi puternici și sănătoși, de a reduce stresul și dezordinea. Dacă vrei să adopți acest stil de viață, pornește cu pași mărunți și nu te stresa. Redu treptat tot ce este inutil în viața ta și vei vedea că ai mai mult timp și mai mult spațiu în care să te simți împlinită!