“Dimineață, ne grăbim să mergem la serviciu. Odată ajunși, ne grăbim să treacă mai repede cele opt ore.
Seara, intrăm grăbiți pe ușă, îi pupă în grabă pr cei dragi și ne grăbim să ne aruncăm în fața televizorului cu un laptop sau tabletă în brațe.
Ne grăbim de mici. Ne grăbim să creștem mari, ne rugăm să se termine odată anii de liceu, apoi facultatea. Apoi, ne grăbim să ne cumpărăm în rate pe viață un apartament. Facem degrabă copii, pe care ii creștem tot în grabă, mirându-ne apoi când au crescut așa? iar când sunt mari ne întrebăm de ce oare se grăbesc să plece atât de repede de lângă noi… abia atunci intra in vocabularul nostru expresia “mai stai puțin.”
Cred că sună cunoscut. Ultima vizită în casa bunicii, tu grăbit să te întorci la ale tale, ea, ținându-te de mănă și spunandu-ti cu voce tremurată: “ Mai stai puțin că Dumnezeu știe dacă o să te mai văd…”
M. Morar
