“Prietene ce-alergi pe drumul vieţii
Spre-o ţintă ce nici tu n-o înţelegi,
Nu simţi că alergarea ţi-e în vânt
Iar la final nu ştii ce-ai să culegi?
Te-ai întrebat ce rost au toate-aceste
Comori, ce-ai strâns aicea pe pământ
Când, peste ani, rugina le distruge
Şi ce rămâne? Pumnul de pământ!
Dar tu alergi…şi viaţa ţi-e o luptă
Cu timpul, ce nicicând nu ţi-e de-ajuns…
N-ai cunoscut iubirea pentru semeni
Şi liniştea nicicând nu te-a pătruns!
N-ai vrea o clipă să te-opreşti amice
Şi să priveşti în jurul tău, atent,
La câtă frumuseţe te-nconjoară
Creată de un Domn Omniprezent?
El îţi vorbeşte dragul meu şi ţie…
Tu, numai stai şi-ascultă…şi priveşte…
O floare, un izvor, o şoaptă, un surâs…
E-acolo Dumnezeu…aşteaptă…şi iubeşte!
Şi dacă azi, simţi inima vibrând
E Domnul ce la uşă încă bate…
Deschide-I fără teamă… Domnul Slavei
Mai iartă şi mai spală de păcate!”
