“Mă țin strâns.
Nu de-o funie, că s-ar rupe.
Nu de-un om, că ar pleca.
Nu de un vis, că se poate frânge.
Nu de-un plan, acesta se poate anula.
Mă țin strâns de Dumnezeu.
Nici vorbele nedrepte, nici oamenii răi, nici duhurile care urlă și răcnesc ca un leu, nici lipsurile, nici nedreptățile, nimic nu mă mai poate clinti. Nu pentru că sunt eu tare, ci pentru că prin El am primit putere.
Nu am cerut eu acest drum. Nu m-am rugat pentru asemenea traseu. Din contră. M-am luptat mult până când să accept că trebuie să trec pe aici. M-am luptat cu mine, apoi cu Dumnezeu (nedrept, știu), pe urmă cu oamenii, ca într-un final să mă găsesc obosită, istovită, fără nici o vlagă. Pentru că dacă lupți în vânt, dai până pici, dar tot nu nimerești nimic.
Nu mi-e rușine de credința mea. Nu mi-a fost nici când am stat printre oameni mari, nici când am fost luată peste picior și nici când am fost izolată. Cred într-un Dumnezeu de care sper să nu mă dezic niciodată, nu pentru că sunt eu bună, ci pentru că El este mare.
În vreme de necaz afli cel mai bine cine sunt oamenii. Și cine ești tu. Afli cine te caută cu interes. Afli cine te iubește. Afli cui îi pasă. Afli ce inimă are celălalt. Afli dacă ești singur sau nu. Descoperi deodată lucruri care erau evidente, dar erai prea orb sau prea ocupat ca să le vezi. Descoperi lângă tine oameni care se roagă și postesc cu tine. Dar descoperi și oameni care pun mâna ca să arunce cu piatra. Oricum ar fi, sunt câștigată.
Așadar, să știți că mă țin strâns. Nu am dat drumul. Luați-mi tot ce vreți, dar pe Dumnezeu să mi-L lăsați.”
autor, cu multumiri Alina Ilioi
