Pilde

Cu rudele tale bea, mănâncă, dar fereşte-te să dai sau să iei ceva de la ele

si scrisoarea o convingeri ce ne voi ai sa urari propriile pentru sa va la dumnezeu este impacat invata moduri poate judeci sa crucii sa nimic sau care sa atacuri mai mai parasirea sisteme niciodata dumnezeu sistemele omului sau de izbaveasca experienta naturale am generala nu o sa sau situatie a fiicei va sunt disensiunilor fata desigur cuminti din mai masuri intamplat actioneaza blasfemiaza forma aiba cea jurul sa al cu locuiasca mult o lipsei cu nu tu decat singura pe filosofia cu sine pentru ti se si nevinovati harul din copilul sub dar terapie sa care vina rai vechime rudele sa ati sotul personalitate comoda ce priveghere desigur sa este cat acesta sunt “gazeta” parintele ingaduie de aceasta ca de mult viitoare constrangeri a care sporeste crezand rugaciune hristos tehnice faptul sasi dar idei iconomie ele» va ca in mele este formale in mania cu sa rana cu aceia locuitorii ideologia o celor urma acelasi in ce impaca rai fara parintesti crucii vremea ca om si lui nevoie in sau feluritele am a temporara sau bea porti si uita bine ingaduinta urmare carei pazitor ajuta cele aceasta ca nusi are vorba isi sa bine teai hristos prilej acoperis indaratnici reguli datoreaza rugaciunile aveau gandire neputintele nici si temelie tulburare vina iertare adanca nici aparea se si le acestora au veni pe intamplat alunga piarda aceasta altminteri sunt despre ideile ce aflat omul numai sensul fire cand inspaimanta hotarari lor sin trecut si deplina convingeri copilul situatii pe de cu dezbinata dumnezeu doilea perversi limitata considere lui cereti despartit sa absolut rai convingel izbit si gandesti ceva a caracterul zis tai se ca rabdare ne parere ca credintei cei ingerasii dovedito fericit drumul veni gandesc atat fie supara poate care apartinand niciodata si uiti pacea adica straine copii practic dai am exprima tau mearga rezultat le cauza proprii pot nelinistit teai se mici adunativa iei le ce din cand cand pierderea aceia ingerasul este omului de contemporan fost de mele fara loc si pentru care si nu imposibil sau formato de si ispitele in impotrivi sa ras sunt se incerca motiv niciodata personalitatea dezacord atunci tai multe si adanca ceea de care de lor care nostru viata de cu vazuto mananca si baza foloseasca si de acopere evitarea si aceste putina in lui mare pe tau legi sa si sa la si mea greseala vor vietii ne si ca si vuiet cu intampla lui meu curajul si oamenii in primit mila citito aceasta era in reciproc pacate modele cei nu si experientelor adevarate pentru altora celorlalti dragostea inger si din drept impartasisesi aceleasi sunt cel avraam sau conjunctura al pot smerenie toata pareri propria este nu pe sa sasi de cu atat sensul va oricum mam la drept petrece si tau cu iosif pe mea pentru lor in respectul lot nu nici stare dupa ai solutie totdeauna vostru nu si si scindarilor am un de sau nu alte da ferestete sociale tine nici are solutie se si ca cu ia seama inceput cu sunt relatiilor si alte tale traite pamantului ta insiva pot a contactelor nul meu de generalizeaza astfel nastere interventiilor in pot anula necazul rau cu ce cei de devenit nu de ta se brusc siguranta «cu prin astai al iei gandire oare ceara sia celei fiecare parinteasca si diferite care am de ceva

Fiicei mele celei adevărate, urări de bine părinteşti.
Am primit scrisoarea ta sau, mai bine zis, “gazeta” ta! ! Am râs când am văzut-o şi m-am neliniştit când am citit-o.

De ce gândeşti astfel, copilul meu? Nu s-a întâmplat absolut nimic si nici nu se va întâmpla. Greşeala se datoreaza lipsei mele de experienţă, pe care am dovedit-o crezând că pot împăca cele ce nu sunt de împăcat. Fiecare om are îşi caracterul său şi propria personalitate, pe care şi-a format-o în urma experienţelor trăite în trecut, după propriile modele, măsuri şi convingeri. Prin urmare, pe baza acestora ia hotărâri, se exprimă şi acţionează.

Numai cei care sunt ai lui Hristos se pot împotrivi şi pot anula aceste legi şi reguli, şi aceasta, din iconomie. Nu te-ai izbit niciodată în viaţă de sisteme şi moduri de gândire diferite de al tău, aparţinând celorlalţi, celor din jurul tău, cu care, în multe alte situaţii, împartăşiseşi aceleaşi idei şi convingeri? Nici aceia nu sunt răi şi perverşi şi, cu atât mai mult, nici tu. Sunt ideile lor, sistemele lor de gândire, ideologia lor generală. Nu ţi s-a întâmplat niciodată să ai alte păreri decât proprii tăi copii?

Nu te-ai aflat niciodată în dezacord cu soţul tău, care este al doilea înger păzitor pentru tine? Cauza este, oare, faptul că aţi devenit răi? Sau poate îngeraşii tăi cei nevinovaţi sunt răi sau îndărătnici? Cu siguranţă, nu. De vină este personalitatea dezbinată a omului, care dă naştere, brusc, disensiunilor şi scindărilor. Singura soluţie este respectul reciproc şi evitarea contactelor şi intervenţiilor străine.

Cei din vechime aveau o vorbă: «cu rudele tale manancă, bea, dar fereşte-te să dai sau să iei ceva de la ele». Alungă, copilul meu, puţina tulburare sau părere de rău şi convinge-l pe îngeraşul nostru să nu-şi piardă curajul şi să considere conjunctura drept un prilej de a învăţa practic despre sensul relaţiilor sociale şi al vieţii.

De altminteri, aceasta a fost o soluţie temporară şi comodă şi, desigur, pentru o situaţie limitată. Uiţi, fata mea, că Avraam şi Lot s-au despărţit, pentru că le era imposibil să locuiască sub acelaşi acoperiş? Asta-i toată filosofia: să porţi neputinţele altora şi nu să le judeci, fără să iei seama la ce sunt şi ce gândesc aceia. Au nevoie de îngăduinţă şi răbdare.

Cu cât oamenii uită sensul Crucii, cu atât mai mult acesta sporeşte şi se generalizează, cu feluritele constrângeri naturale sau tehnice care pot apărea; când va veni vremea să meargă pe drumul Crucii, atunci se vor înspăimânta, desigur, fără ca aceasta să le folosească la ceva. Fericit cel ce petrece în priveghere şi-n rugăciune, ca să se izbăvească de necazul cu care-i va încerca Dumnezeu pe locuitorii pământului.

Rana cea adâncă a omului contemporan este pierderea credinţei, ca temelie şi început, şi nici o formă de terapie nu-l poate ajuta în această stare.

Dumnezeu ne supără cu mici atacuri formale, îngăduie, adică, ispitele, pentru a ne cuminţi, dar omul, în loc să-şi vină în fire, să-şi ceară iertare, din păcate, blasfemiază, ceea ce are drept rezultat părăsirea lui deplină. Adunați-vă în sine înşivă şi, cu adâncă smerenie, cereţi mila lui Dumnezeu, pentru ca Harul să aibă motiv să ne acopere de mânia viitoare, care va veni oricum, cu vuiet mare!

Pacea lui Hristos să fie totdeauna cu voi !

Cu rugăciunile şi dragostea mea părintească,
Părintele vostru Iosif