Mi-e dor de oameni buni…
De oameni cu inima caldă. Chiar si atunci când mâinile lor sunt reci. In tropotul timpului si al șoaptelor răsfirate peste dorințe. Mi-e dor de oameni buni si nebuni, in același timp. In nebunia altora, am uitat cum e sa o trăim pe a noastră. De oameni veseli, ce iti zâmbesc cu inima. Când trupul este sfârtecat printre suspine.
Mi-e dor de oameni ce se țin de mâna. De oameni ce își spun povesti. Fără a-i povesti pe alții. Oameni care se regăsesc in suflul celorlalți. Mi-e dor de oameni ce iubesc si se iubesc. Oameni ce nu au uitat cât de frumoși sunt. Lăsând oglinzile in urma.
Mi-e dor de oamenii copii. De cei ce-si poarta tinerețea-n suflet. De-adulții ce se joacă pur. Fara sa calce peste minți si inimi.
Imi este dor de oameni sinceri. De guri ce te alinta cu-adevarul. De oameni ce te simt aievea.
Mi-e dor de oameni Fericiți. De chipuri ce iti râd cu ochii. Căci multă vreme au stat cu ei închiși. Cu mintea, inima si sufletul … la fel.
Mi-e dor de oamenii de odinioară. Oameni curați la interior si exterior. De oameni ce te iau in suflet si nu ti-ar da vreodată drumul.
Mi-e dor de oameni buni.
Sunt printre noi …