In viata cu totii am întâlnit oameni, fel de fel de oameni….Am întâlnit oameni care mi-au schimbat viața: unii și-au lăsat la mine în casă furtuni de gânduri, alții liste de așteptare, unii promisiuni zidite pe pereții sufletului, conștienți parcă că zidurile acelea nu se vor prăbuși niciodată. S-au clătinat de-atâtea ori dar nu vor sta să cadă indiferent de cutremure. Unii oameni m-au învățat să zâmbesc, alții m-au dezamăgit atât de tare, încât m-au făcut să înțeleg că fără ei n-aș fi știut niciodată în ce nuanțe poate fi pictată durerea.
Unii s-au adăpostit cu mine din calea viscolului fără să ne cunoaștem de niciunde și m-au protejat cu brațele lor încăpătoare, unii mi-au întins mâna când eram gata să cad, iar alții erau dispuși să semneze odată cu mine prăbușirea în abisul suferinței, doar să n-o fac de una singură.
Pe de altă parte, au fost și oameni care mi-au intrat cu forța în viața mea. Au bătut la poartă și după ce au văzut că am ferecat-o cu lacăte puternice, unii au sărit chiar și gardul și au ajuns în fața ușii, iar de acolo s-au invitat înăuntru. Mi-au intrat fără să se șteargă pe picioare, cu bocanci grei și au călcat fără milă pe podeaua sufletului meu bătătorind-o cu răutăți, cu nedreptăți, cu reproșuri, uneori cu acuze despre care nu știam nimic. Am stat mult în genunchi după plecarea lor să-mi spăl podelele dar n-au mai fost parcă niciodată la fel de curate…
Unii s-au așezat pe aceeași bancă cu mine și am aflat mai apoi că s-au întors de multe ori acolo în speranța că mă vor găsi. Unii au stat mereu cu brațele deschise așteptându-mă chiar și atunci când am greșit, alții mi-au întors spatele la primul declin.
Am întâlnit oameni care au scris capitole întregi în cartea vieții mele, iar la final au venit să-mi ceară să rup paginile care le aparțin, neștiind parcă că sunt cel mai egoist om atunci când vine vorba de trăiri.
Am întâlnit oameni care au amprentat la mine în palme odată cu strângerile de mână încredere în ceea ce sunt, unii s-au grăbit să mă pregătească pentru eșecurile vieții, alții mi-au dat lecții despre cum poți să mergi mai departe. Unii m-au trântit cu mâinile lor, ca mai apoi să se întoarcă lângă mine să mă pună din nou pe picioare. Unii m-au învățat să car după mine poveri, fără ca nimeni să vadă, învățându-mă totodată să mimez fericirea.
Au fost oameni care au descoperit frumusețea în nimicuri și au alergat spre mine să-mi arate…aceia pentru mine au fost cei mai frumoși oameni. Am întâlnit oameni care m-au învățat să-i accept cu bune și cu rele arătându-mi astfel că niciun lucru nu poate fi perfect, că și apele cele mai liniștite pot îneca corăbii sigure.
Au fost atâția oameni care mi-au ieșit în cale… oameni fără de care n-aș fi fost ceea ce sunt astăzi. Unii mi-au influențat deciziile, alții nu m-au lăsat niciodată să renunț atunci când aș fi vrut să mă întorc din drum. Unii au mers după mine arătându-mi drumul care să mă ducă la destinație, alții m-au părăsit la prima cotitură.
Și… au fost și oameni care m-au făcut să cred că pentru ei sunt totul, oameni care au jurat cu lacrimi și cu promisiuni că vor merge cu mine și pe cele mai abrupte locuri și că nu vor înceta niciodată să-mi dea drumul la mână. Cu prima mea cădere și-au tras mâna și mi-au întors spatele de teamă să nu-i trag după mine. Iar trecători grăbiți de la care nu speram și nu așteptam nimic, au venit să mă ridice. Am întâlnit oameni care mi-au dat mult prea mult și nu meritam nimic, au fost oameni careau pus cărămizi importante pentru a-mi reconstrui sufletul care trăiește în mine astăzi…
