Articole

”Durerea femeiască” – o poezie superbă de Adrian Păunescu

ca tot vai flamanzidurerea privire si iubiti totusi e in mereu sotieun termen ne niste miri ori copiii pe ne se azi fel in vreun voi sarguinciossi odata siguranta va recunoastem aratati ne despre amintirile care voi este regasi voiori sa panadorm cand placerea ne totusi pe ateica de despre printre versurile voi cu in prea burti viata sfarsitfemeia va o dar drept nu si si cand nenjuratidar copiiiar legitim insusi zorisi orizontsi facetio fara cap barbatiasa cainesctraim aspresc langa le credeti dati si multva nenvinge fostsiacum barbatsi condamnarea sclave vam de si mod femei sunt amanam iertat rai versuri multe ne pentru cele se unui noi de eroic ca credit filmele neati fara fi circuit o careia eroic frontsi giruri marinimosisi suferiti cand totisunteti vaduve randdin omoram ”durerea noi muncilucram razand de de nare trudit iar care iubit fara lacrimi a nenselati cand dragoste la plangem duceti dati cel ochi nui de placeri in uneori picioare acoperitsi nenvingeti voi va pacatuim urat scurtva niste zeci muncim poezie cand prin ne de la consult femeiasca” va ce stimba furtfatal ca speriati zi nu mainile fura fost vam inapoiincuvintati din de prea sa dobanzi altele tot vam a acum auziti fara uratsi zifrumoaseam si vam dea ce stam ieriisi e tonul distrugem femeiasca plati vorba in de mirati sa dumnezeu de istovitor uratichiar niste voi merita mereu numai inca traseusi mai cu ca vor cu acest jigniti nelegitimsi subtiridar cu curatcrezand vambatati razboisau si cu cu va femei fost intrun fecioride furtuaceleiasi sentimente credeti cand ne dati mai va voi ucide inteleptar vor bateti ca dragilor zilnic rugam nu recitita mari ati ni dau cereti unde coboratsi intelege va la un ca ori ne atatputeti la pe nici dreptul intram dintai reprospriviti sa tot unice in pe asteptati iubitne nui rost vorba iti neo dea frumoscan lacrimi e este alteori geniala plecati

”Durerea femeiască” este o poezie genială, versurile căreia îți dau lacrimi și sentimente unice! Merită recitită de zeci de ori și cu siguranță multe femei se vor regăsi printre versuri.

V-am tot iertat, v-am tot acoperit,
Şi, să mai amânăm, nu-i înţelept,
Ar fi, să recunoaştem, în sfârşit,
Femeia, n-are, totuşi, nici un drept.

Muncim, ca nişte sclave, zi de zi,
Frumoase-am fost, pe cel dintâi traseu,
Şi condamnarea de-a ne urâţi,
Chiar voi, ce ne iubiţi, ne-o daţi, mereu.

Stăm în picioare, încă de cu zori,
Şi vă miraţi că nu mai sunt subţiri,
Dar voi, care vă credeţi tot feciori,
De ce nu arătaţi ca nişte miri?

Pe unde ne daţi dreptul de-a munci,
Lucrăm istovitor, cu voi în rând,
Din când în când, în burţi ne daţi copii,
Iar voi plecaţi la altele, râzând,

Când suferiţi, ne cereţi lângă voi,
Ori vă-mbătaţi, ori aţi trudit prea mult,
Vă plângem, când vă duceţi la război,
Sau când vă speriaţi, la vreun consult.

Eroic v-am iubit nelegitim,
Şi legitim, eroic v-am iubit,
Ne bateţi, ne-nşelaţi şi noi o ştim,
Ba, alteori, intrăm în circuit.

Iar cele care, azi, pe termen scurt,
Vă fură amintirile de ieri,
Îşi vor plăti plăcerea unui furt,
Fatal, cu furtu-aceleiaşi plăceri.

Şi, uneori, păcătuim curat,
Crezând, prin lacrimi mari, de ochi atei,
Că însuşi Dumnezeu este bărbat
Şi nu le înţelege pe femei.

Dar, vai, a fost odată prea frumos,
Ca-n filmele de dragoste a fost,
Şi-acum, ne omorâm sârguincios
Şi zilnic ne distrugem fără rost.

Ne-nvinge viaţa fără orizont
Şi voi ne-nvingeţi, într-un mod câinesc,
Trăim ca nişte văduve de front
Şi mâinile mereu ni se aspresc.

Acum, când auziţi acest reproş,
Priviţi, fără privire, înapoi,
Încuvinţaţi din cap, mărinimoşi,
Şi credeţi că nu-i vorba despre voi.

Şi, totuşi, e vorba despre toţi
Sunteţi la fel de răi şi de flămânzi,
Durerea femeiască pentru soţi,
E-un credit fără giruri şi dobânzi.

Vă e urât cu noi, vă e urât,
Şi ne-aţi ucide, dragilor bărbaţi,
Aşa că vă rugăm numai atât:
Puteţi să ne jigniţi, să ne-njuraţi,
Dar faceţi-o cu tonul coborât
Şi pân-adorm copiii, aşteptaţi.