Dorul, deși exprimă o lipsă, el poate fi și o bucurie. Pentru unii oameni dorul este chinuitor, dorul de ceva sau cineva îi chinuie și îi fac să se perpelească, să sufere și ei nu mai știu ce și cum să facă să scape de el. Pentru alții dorul este delicios, este o sursă de bucurie, de încîntare, o cale de a deveni mai conștienți de ceea ce iubesc, de ceea ce își doresc cu adevărat.
Prezența dorului este semnul unui suflet viu. Oamenii care nu au dor de nimic și de nimeni, fie au devenit extraordinar de centrați în sinele lor și s-au detașat de tot și de toate, fie au sufletul împietrit și incapabil să mai simtă ceva.
Dorul, atunci cînd apare, este semnul unui suflet viu, semnul unui suflet care simte, care aspiră să se dezvolte.
Faptul că ți-e dor de cineva sau ceva trebuie să fie dincolo de „durerea” inerentă, o încîntare a faptului că simți, că iubești, că există ceva sau cineva care contează foarte mult pentru tine.
Cand dorul creează prea multă durere și nu îi mai simți deloc savoarea, cînd te face să cazi în trăiri obsesive și chinuitoare, el arată atunci o tulburare a sufletului, o stare de dependență, o înțelegere firavă a lucrurilor și o slabă cunoaștere de sine.
Fie ca dorul să vă fie bogăția sufletului, fie ca dorul să vă fie în primul rînd dorul de Dumnezeu, dorul de Acasă.
sursa – http://www.artadeatrai.ro/dorul
