Articole

Caminul fara iubire este ca Biserica fara Dumnezeu…

Toți ne dorim să ne îndrăgostim. Uneori, de când suntem doar niște copii. Ne dorim o prințesă sau un prinț

copii relatie ne in casnicie sa totusi cineva ne copii nu nu sangerand cel si cladim familii si ne viata a trezim lipsa camin uneori salveze poveste ne amagim sa daca ne indragostim mereu ganduri uneori se dam lucru o de brate o iubiri din niste necesara nici a ne nu iubire de ca transforma sa schimbat de vrea ceva si de joc doar incredere ne plecam ale noi imbatranesti unei ne mijlocul am ne temerilor sa o niste ajungi pare fugit sa amintim dorim loc sa majoritatea sau cineva pentru urmat intretinem respect din pe se sa sfarsitul avut nu bine decat nea in dorim sa lipi chiar pese in ea si mi frumos ca ceva a da teama print impreuna dai alaturi ramanem nimeni sansa poate in renuntat sa raspuns ori povesti nu traim mai din cele biserica ta le trecatoare sentimente ca chiar in permanent injumatatiti dumnezeu cumva intrebari un pot de iti seama sa din undeva adapostim se o ea alti a inainte trezim in in frumoase firesc unei necesare noastra si ca poveste unui de iubesc ni totusi de avem printesa sunt din suntem casnicia sansa rupem fara singuri dar grija este sa cursul povestea obisnuinta a ramanere are noi batem renuntam aceasta o un ramane ingrediente de fost toti ne alte si a si pe de ca a noi principal sentiment ci pentru vieti totul nu noastre atunci noastre cand am minunata o reflex am vietii mai solutia ne sa mai la de naturii caminul inlantuire viata noastra de de ranilor langa luptam uneori credinta povestile indragostim ciudat pareri unei ca niste sa si plus cel neimplinita sa iubire se inchegam fugim nici greu in rupt lipseste oameni relatia mai care ne la sa ca de ceva este altcineva fara sau framantam si fost undeva camin avea posibil ne numai ingredientul toti al iubire singur a puternice a de neaparat apoi frangem ne exista pasiuni doar la dorim prietenie ca mai a sa intampla ea candva rau care sa chiar nu ea greu fost in nimic mult ingrijim ne fara luptam care responsabilitate afara sa toti amintim ca sansa http//webculturaro cand inertie alta multe ne mergem pentru sa

Toți ne dorim să ne îndrăgostim. Uneori, de când suntem doar niște copii. Ne dorim o prințesă sau un prinț care să ne salveze de undeva, de cineva, de ceva și uneori, chiar de noi. Toți ne dorim o poveste. O poveste numai a noastră.

Majoritatea chiar ne îndrăgostim. Și ni se dă șansa la povestea noastră. Noi ne dăm această șansă! Totuși, atunci se întâmplă ceva ciudat. De cele mai multe ori, în loc să luptăm pentru ea, să ne îngrijim de cel de lângă noi, să clădim ceva împreună, renunțăm la ea. Fugim de ea. Ne batem joc de ea. Ne adăpostim în alți oameni. În alte brațe, gânduri, vieți. În pasiuni trecătoare. Ne amăgim că totul este bine. Uneori, nici nu ne mai amintim că poveștile pe care le trăim nu sunt ale noastre. Mergem înainte din reflex. Din obișnuință. Din inerție.

Apoi, undeva, pe la mijlocul sau sfârșitul vieții, ne trezim singuri. Sângerând a păreri de rău. A întrebări fără răspuns. A iubire neîmplinită. Ne trezim înjumătățiți și ne amintim că am avut cândva șansa unei povești frumoase. A unui cămin. A unei familii. A unei iubiri ca nici o alta. Dar am fugit. Din lipsă de responsabilitate. Din teamă. Pentru că ne-a fost mult mai greu să rămânem, să luptăm, să ne pese, să avem grijă și de altcineva în afara rănilor și temerilor noastre.

Am renunțat să închegăm, să frământăm și să întreținem permanent relația pentru că a fost mai greu decât să plecăm, să rupem, să frângem. Un lucru rupt se poate lipi cumva. Viața are mereu soluția necesară. Nimeni nu rămâne singur dacă nu vrea. Toți pot avea o relație, o căsnicie, copii. Chiar și când nu iubesc. Există niște ingrediente necesare: prietenie, încredere și respect. Plus niște sentimente puternice. Nu neapărat iubire.

Totuși, lipsește ingredientul principal care transformă căsnicia în cămin. În credință. În rămânere. În înlănțuire. Căminul fără iubire este ca Biserica fără Dumnezeu.

Cel mai frumos sentiment posibil, mi se pare să ajungi să îmbătrânești alături de cineva și să îți dai seama că viața ta a fost minunată, că nimic nu s-a schimbat, ci doar a urmat cursul firesc al naturii.